Premiul Nobel: Obama ştie că nu se poate compara cu Mandela sau cu Maica Tereza

0

Presedintele american Barack Obama stie ca nu se poate compara cu Nelson Mandela sau cu Maica Tereza, laureati ai premiului Nobel pentru Pace inaintea lui, premiu pe care seful administratiei americane urmeaza sa-l primeasca joi, 10 decembrie, la Oslo, a declarat miercuri purtatorul sau de cuvânt, Robert Gibbs, citat de cotidianul La Libre Belgique.

“Presedintele stie ca nu este la nivelul (fostului presedinte sud-african) Nelson Mandela si (al calugaritei indiene de origine albaneza) Maica Tereza”, a afirmat Gibbs, raspunzând astfel la o intrebare asupra contradictiei intre acest premiu si faptul ca Obama a anuntat saptamâna trecuta trimiterea altor 30.000 de militari in Afganistan.
În discursul pe care-l va pronunta joi, in capitala norvegiana, “presedintele va vorbi despre faptul ca a autorizat saptamâna trecuta intariri de 30.000 de persoane in Afganistan si ca, o saptamâna mai târziu, va primi un premiu pentru pace”, a continuat Gibbs.

“Cred insa ca presedintele este mândru de masurile pe care administratia le-a intreprins pentru a intinde o mâna lumii”, a aratat purtatorul de cuvânt al Casei Albe, considerând ca aceasta atitudine inseamna “un aport suplimentar la pace si stabilitate pe intreaga planeta”. Barack Obama, a adaugat Gibbs, este “mândru de recunoasterea de catre comitetul Nobel a faptului ca Statele Unite au intins din nou mâna lumii”.

Miercuri seara, Air Force One a decolat de la baza Andrews Air Force, avându-l la bord pe Barack Obama, care si-a citit si rostit discursul pentru primirea premiului Nobel pentru Pace. Exercitiul n-a fost usor. Presedintele a trebuit sa ia in cons iderare trei elemente, scrie cotidianul francez Le Figaro.

1.Soseste la Oslo la 9 zile dupa ce a hotarât sa trimita alti 3 0.000 de militari in Afganistan. “Este o problema foarte importanta”, recunoaste David Axelrod, consilier al presedintelui. “Cum sa impaci rolul de comandant sef cu dorinta de promovare a unei lumi mai pasnice in timp de razboi?”

2.Premiul Nobel l-a suprins pe Obama, ca si pe restul lumii. Nu-l primeste pentru aceleasi motive ca Mandela sau Martin Luther King, care aveau in spate o viata de lupta pentru o cauza. Motivele pentru care al 44-lea presedinte al Statelor Unite a primit premiul Nobel nu sunt evidente.

3.Lumea are rabdarea unui copil care asteapta sa manânce, iar farmecul exercitat de tânarul presedinte asupra opiniei publice mondiale s-a cam sifonat. Lumea e plictisita de discursuri, doreste actiuni. Barack poate vorbi ca nimeni altul, dar poate si pune in practica ceea ce spune?
Barack Obama este constient de toate aceste lucruri. Pentru a se pregati, a inceput prin a citi discursurile lui Mandela, King si chiar al lui Elie Wiesel. A parcurs si prezentarile celorlalti doi presedinti care au primit premiul Nobel inaintea lui: Theodore Roosvelt, in 1906, si Woodrow Wilson, imediat dupa primul razboi mondial.

A citit si discursul generalului George C. Marshal, parintele planului Marshall, care a repus pe picioare Europa dupa razboi, laureat al premiului Nobel in 1953.
La doua zile dupa discursul rostit la West Point, in care anunta trimiterea de intariri in Afganistan, presedintele se retragea cu Jon Favreau, care i-a scris majoritatea discursurilor in ultimii patru ani, si cu Ben Rhodes, pentru a pune pe hârtie liniile principale ale prezentarii sale de la Oslo.

Când va intra in sala de festivitati a primariei din Oslo, Obama va intra si in istoria premiului, care aniverseaza 108 ani. Va fi un laureat aproape ca toti ceilalti. În timp ce, pentru fiecare discurs, presedintele si consilierii sai hotarasc unghiul din care filmeaza camerele, decorul si pe cel din care se filmeaza multimea, Barack Obama nu va avea la Oslo control asupra acestor elemente. Înca o data, va avea doar elocinta, incheie cotidianul Le Figaro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.