Agent Green duce la Tribunal cazul construcţiei DN 66A prin Parcul National Domogled

1

Organizatia ecologista Agent Green depune, luni (14 decembrie 2009), la Tribunalul Bucuresti, cererea de chemare in judecata impotriva Administratiei Parcului National Domogled – Valea Cernei (APND-VC), deoarece aceasta a dat ilegal un acord de mediu pentru realizarea tronsonului 3 al drumului national DN 66A prin 3 zone de protectie integrala, 3 situri Natura 2000 si prin ultimul peisaj forestier intact din zona de clima temperata a Europei, a declarat Gabriel Paun, presedintele Agent Green.

Acesta a precizat ca o asemenea constructie este “interzisa cu desavârsire” de legislatia europeana si româneasca in vigoare, iar acordul de mediu dat in mod ilegal de catre APND-VC trebuie suspendat.
Înca de luna trecuta, Agent Green si organizatiile partenere au precizat Administratiei Parcului National Domogled – Valea Cernei si Consiliului Stiintific al parcului ca un acord pentru construirea DN 66A nu are baza legala, dar acestea au decis sa nu-si retraga acordul de mediu, respectiv avizul.

Totodata, conducerea parcului a afirmat ca “drumul national existent nu este inclus in zona de conservare speciala a parcului, actuala zona de protectie integrala, iar pentru suprafetele care nu se suprapun peste drumul existent, se vor intreprinde toate demersurile legale necesare”.

Pe de alta parte, studiul de biodiversitate si impact asupra mediului, supus dezbaterii publice si aprobat de catre APND-VC, demonstreaza ca drumul ar urma sa strapunga 3 zone de protectie integrala pe o lungime totala de 5,554 km”, a subliniat presedintele Agent Green.

“Aceste zone au fost desemnate pentru protejarea trecatorilor folosite de mamifere mari, a unor habitate cu valoare conservativa foarte mare, a prezentei unui important loc de reproducere al amfibienilor si a Stâncii Rosii – importanta din punct de vedere geologic, floristic si al prezentei lastunului de stânca. Ignorarea voita a legislatiei de mediu sta la baza procesului pe care il incepem impotriva administratiei Parcului Domogled.

Prin statut, parcul ar fi trebuit sa fie cel care sa asigure respectarea legislatiei si sa opreasca constructia DN 66A. În realitate nu se intâmpla asa, iar APND-VC si-a dat deja acordul pentru distrugerea unei parti semnificative din patrimoniul natural national”, a spus ecologul Janos Mark-Nagy, de la Societatea Carpatina Ardeleana.

Potrivit opiniei avocatului organizatiei Agent Green, Dana Balcan, decizia administratiei s-ar baza pe o pretinsa modificare a zonarii interne a parcului, dar un asemenea plan de management ar fi trebuit avizat de Ministerul Mediului si aprobat prin Hotarâre de Guvern, pasi care pâna in prezent nu au fost parcursi.

“Nu poti schimba zonarea interna a unui parc national ca sa faci un drum. Astfel de interpretari ale legislatiei nu pot trece de o instanta serioasa. Ne asteptam in continuare la alte gafe din partea Administratiei Parcului National Domogled – Valea Cernei, dar o asiguram ca, pâna la finalul procesului, singura optiune care ii va râmâne va fi demiterea conducerii”, a adaugat Alexandra Barroso, avocat Agent Green.

Împreuna cu organizatiile nationale si internationale de protectie a mediului si animalelor (WWF-World Wildlife Fund, Societatea Carpatina Ardeleana, Grupul Milvus si Vier Pfoten), Agent Green cere Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM) sa nu emita acordul de mediu pentru tronsonul 3 al DN 66A. Acordul APND-VC constituie document obligatoriu pentru construirea tronsonului 3 al DN 66A, la fel ca si acordul de mediu al Agentiei Nationale de Protectia Mediului, care insa nu a fost dat.

Drumul National DN 66A este prezentat ca legatura intre Petrosani si Baile Herculane, desi exista rute alternative care ocolesc zonele protejate. Constructia tronsonului 3 al DN 66A ar urma sa compromita Peisajul Forestier Intact, aria cu cele mai vaste si mai sanatoase habitate naturale pentru ursi, lupi si râsi din Europa.

Pentru aceste mamifere mari, tronsonul 2 din DN 66A, deja construit in mod ilegal prin Parcul National Retezat, reprezinta o bariera de netrecut, drumul fiind marginit de ziduri verticale inalte de pâna la 6 metri, iar pasaje le pentru traversarea animale lor mari sunt realizate la nivel cu drumul, insuficiente si impracticabile, nefiind realizate in urma unui studiu stiintific riguros, au afirmat ecologistii.

Costurile pentru tronsonul trei al DN 66A, cu o lungime de 19 km, sunt estimate de beneficiar la 50 milioane euro si ar urma sa fie acoperite din bugetul de stat. Guvernul României a incercat, fara succes, sa atraga fonduri de la Banca Mondiala si de la Banca Europeana pentru Investitii, a spus Gabriel Paun.
Constructia DN 66A este justificata de oficialitati ca fiind absolut necesara pentru reabilitarea economica a Vaii Jiului prin dezvoltarea turismului in masa, dar ecologistii sustin ca nu exista o strategie in acest sens.

De asemenea, ei au aratat ca “statiunea Baile Herculane este demult deschisa turismului, aflându-se la intersectia unui drum national si a unuia european, dar cu toate acestea, statiunea este acum in paragina”. De asemenea, au mai spus ecologistii, activitatea principala care se desfasoara de -a lungul altui drum national din zona, DN 7A, care leaga Petrosani de Valea Oltului, este “taierea padurii din situl Natura 2000 Parâng din vecinatatea Retezatului”.

Proiectul “Revolutia ONG” care urmareste sa protejeze Muntii Retezat de “muntii de asfalt revarsati asupra lor de catre oameni” este realizat cu sprijinul financiar oferit prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE), a spus in incheiere presedintele Agent Green.

Citește și
1 Comentariu
  1. Iuliana S spune

    Sunt indignata ca niste ONG-uri care ar trebui sa aiba o buna pregatire in domeniul protectiei mediului pot spune atatea ineptii legate de proiectul acesta. Am tot citit articolele si comentariile lor si mereu am fost uimita de cate prostii pot sustine. De fapt nu stiu de ce sunt atat de uimita din moment ce coordonatorul Agent Green, dl Gabriel Paun, a inceput facultatea inaintea mea si a terminat-o mult dupa, fiind un student mediocru. Nu stiu cum se poate pune la indoiala probitatea profesionala a Administratiei si Consiliului Parcului Domogled. Sunt doar oameni cu o bogata activitate stiintifica, recunoscuti pe plan national si international. Oare dl Paun si ceilalti reprezentanti ai ONG-urilor se pot lauda cu vreo lucrare stiintifica? Faptul ca ONG-urile fac numai afirmatii fara nici un temei stiintific sau legal rezulta si din asa zisele observatii la Raportul privind studiul de evaluaare a impactului asupra mediului(RSI) si la Studiul de biodiversitate (SB). Asa zisele observatii denota doar faptul ca studiile nu au fost citite decat fragmentar si ca cei care le-au facut nu au un minim de cunostinte in domeniul biologiei, ecologiei si legislatiei. Bineinteles ca legea permite rezonarea Parcurilor Nationale- OM 552/2003, art 6, alin 2 „Suprafaţa zonei de conservare specială prevăzută în proiectul planului de management al
    parcului nu poate să difere cu mai mult de 5 % faţă de suprafaţa zonei de conservare specială
    aprobată prin prezentul ordin decât în cazuri bine justificate, în baza unor studii de specialitate
    aprobate de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi mediu”. Aceasta procedura este una complet separata de cea de obtinere a Acordului de mediu pt investitia in sine, iar procedura se va putea desfasura abia dupa obtinerea Acordului de mediu pt proiect deoarece e ilogic sa ceri rezonarea din cauza unui proiect care nu e inca aprobat. Drumul intra pe distante scurte in zone de conservare speciala dar, daca se studiaza atat RSI cat si SB se va observa ca au fost luate toate masurile de protectie necesare- s-au prevazut 6 viaducte pt a nu impiedica accesul faunei mari de o parte si alta a drumului, treceri la nivel, zeci de podete ce pot fi utilizate si de o parte a faunei mari cat si de amfibieni, in zona Stanca Rosie este prevazut viaduct in consola astfel incat nu este afectata, etc. Le recomand membrilor ONG, inainte sa mai faca afirmatii nefondate, sa citeasca 2 tratate de referinta in acest domeniu si anume: Design Manual of Roades and Bridges,publicat de Higways Agency din Marea Britanie in special vol 10 si 11 si Animals and Roads -Methods of mitigating the negative impact of roads on wildlife, editat de Mamal Research Institute, Polish Academy of Sciences. Vor constata ca masurile recomandate in aceste studii, in special in cazul autostrazilor, sunt luate si in cazul acestui drum national, astfel incat datorita lor, impactul negativ este nesemnificativ. In plus, in proiect au fost prinse masuri de compensare a impactului asa cum prevede Directiva Habitate. Deasemenea, le recomand membrilor ONG sa studieze Directiva Habitate, Parcul Domogled fiind si sit Natura 2000 si vor constata ca sunt indeplinite conditiile din directiva pt realizarea drumului prin sit. O alta recomandare e aceea de a citi raspunsurile specialistilor la asa zisele lor observatii. Din raspunsuri reiese clar ca observatiile au fost facute de fapt cu rea vointa si nu au o baza stiintifica. Tot se sustine ca in zona este Peisaj Forestier Intact (PFI). E o minciuna atat de mare ca numai cei care nu cunosc locatia o pot crede. Studiul invocat de ONG nu a fost avizat de Ministerul Mediului, iar in plus, sunt incalcate toate criteriile de existenta a unui PFI. A se vedea definitiie/crietriile de pe site-ul Agent Green si w w w.intactforests.org si zona drumului. E absurd sa sustii ca e PFI in conditiile in care acest drum a fost facut special pt a exploata masa lemnoasa din zona, inca din anii 70.
    Iar sa sustii ca Baile Herculane e in paragina?! Daca e in paragina cum de sunt atat de multe pensiuni si de ce vara statiunea e atat de aglomerata? E adevarat ca centul istoric e lasat in paragina dar asta se intampla si cu centrul Bucurestiului din pacate. Si e la fel de adevarat ca drumul, intr-un final, va scurta cu aproape 100 de km distanta intre Petrosani si Baile Herculane.
    ONG-urile subliniaza ca pe tronsonul 2 s-au facut greseli imense si astfel impactul negativ asupra zonei a fost mare. In primul rand intreb ONG-urile de ce nu au dus aceeasi campanie sustinuta si impotriva tronsonului 2? Daca si-ar fi facut treaba cum trebuie asemenea greseli nu ar fi fost facute. In al 2-lea rand, pe tronsonul 3 s-au luat toate masurile necesare pt protectia mediului si implicit a biodiversitatii.
    Le sugerez ONG-urilor sa se documenteze mai bine inainte de a ataca studii, proiecte si oameni, mai ales ca ONG-urile, in cest caz, au dat dovada clara ori de rea vointa ori de prostie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.