Creşterea accizelor la carburanţi ar putea fi mai uşor de absorbit, dacă se menţine trendul de scădere a preţului petrolului

0

Socul cresterii accizelor la carburanti din ianuarie 2010 ar putea fi mai usor absorbit, daca se mentine trendul de scadere a pretului petrolului, pe fondul aprecierii dolarului si noilor contracte pentru petrolul din Irak, se arata intr-o analiza a casei de brokeraj X-Trade Brokers.

“Pretul petrolului a atins cel mai scazut nivel din ultimele 2 luni, iar o serie de factori ar putea contribui la mentinerea acestuia la un nivel scazut pe termen scurt: in primul rând, dolarul american s-a apreciat in ultima saptamâna, iar in al doilea rând, Irakul- care nu este ingradit de cotele OPEC privind productia de petrol- a acordat prin licitatie noi contracte pentru extractia de petrol.

În plus, multi analisti sunt inca reticenti privind o revigorare rapida si semnificativa a economiei mondiale in 2010”, a declarat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casa de brokeraj din Europa Centrala si de Est. El a mentionat ca, urmare a acestor evolutii, principalul furnizor de carburanti din România a ieftinit deja benzina, reducerile de pret de la sfârsitul lunii noiembrie si din decembrie cumulând 10 bani.

“Având in vedere ca o serie de factori sprijina mentinerea pretului petrolului in marja actuala, socul scumpirii carburantilor incepând cu 1 ianuarie- ca urmare a calcularii accizelor la un curs de schimb valutar mai mare- ar putea fi mai usor absorbiť, a aratat Safta.
Dolarul american, care intrase intr-un puternic proces de depreciere in ultimele luni, a trecut recent pe un trend ascendent, sustinut in primul rând de speculatiile conform carora Banca Centrala Americana, Federal Reserve (Fed) ar putea creste dobânda de referinta anul viitor, date fiind semnalele de revigorare a economiei americane.

Dolarul american a intrat intr-un proces constant de depreciere din aprilie (când paritatea euro/dolar avea valori in jurul nivelului de 1,3) si pâna la sfârsitul lunii noiembrie, când a depasit nivelul de 1,51 dolari/euro. Scaderea valorii monedei americane a determinat investitorii sa se orienteze catre piata de marfuri, iar pretul petrolului a beneficiat din plin de aceasta evolutie, crescând vertiginos de la circa 52 dolari/baril in luna aprilie la aproximativ 80 dolari/baril in toamna.

În ultimele 7 zile insa, dolarul american s-a apreciat de la o paritate de 1,5053 dolari/euro vineri, 4 decembrie, la 1,4628 dolari/euro cu o saptamâna mai târziu. În acelasi interval de timp, pretul petrolului a variat de la un maxim de 79,69 dolari/baril atins pe 4 decembrie la nivelul de 7 1,60 dolari/baril vinerea trecuta, la inchiderea sedintei de tranzactionare.

Pretul petrolului a scazut timp de opt zile consecutive- cea mai lunga perioada de scadere din ultimii ani, inregistrând astfel cel mai scazut pret din ultime le 2 luni.
“Aprecierea dolarului american nu a fost singurul factor care a condus la scaderea pretului petrolului.

Sa nu uitam ca importantele licitatii pentru exploatarea petrolului din Irak erau asteptate sa aiba loc la sfârsitul saptamânii trecute, intre timp acestea au avut loc si au fost câstigate de companii foarte mari de pe piata de profil, iar acest lucru va contribui la cresterea productiei mondiale de petrol, având in vedere ca Irakul nu are o cota impusa de OPEC. Normal, acest lucru sustine un pret mai scazut al petrolului”, a precizat Victor Safta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.