Crin: „Dacă vreţi alte condiţii de negociere, îmi depun mandatul”

1

PNL pune condiţii dure pentru formarea unui guvern cu PD-L, cerând ca Antonescu să fie numit premier sau, dacă nu, o personalitate independentă credibilă

.
Preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a impus voinţa, ieri, în faţa celor aproape 200 de membri ai Delegaţiei Permanente, reunite să stabilească dacă partidul va rămâne în opoziţie sau va ajunge la guvernare.

Cele şapte ore de discuţii s-au încheiat cu o rezoluţie în coadă de peşte, aprobată cu o majoritate zdrobitoare de 173 de voturi „pentru”, 7 abţineri (Călin Popescu-Tăriceanu, Dan Motreanu, Cristina Pocora, printre alţii) şi un vot împotrivă (al fostului ministru de Interne Cristian David).

Rezoluţia afirmă că PNL este dispus să intre la guvernare cu condiţia ca Antonescu să fie premier sau ca şeful Executivului să fie „o personalitate a cărei independenţă, competenţă şi credibilitate să fie recunoscute”.

Documentul prevede şi o serie de condiţii care vor fi, probabil, respinse de PD-L: „guvernul este expresia majorităţii parlamentare şi nu a preşedintelui” şi „respingerea ideii că guvernul trebuie alcătuit în jurul PD-L, chiar dacă Băsescu va fi validat ca preşedinte”.

Liberalii ridică pretenţii şi asupra componenţei viitorului Cabinet: „să nu fi dovedit incompetenţă notorie în guvernări anterioare şi să fie deasupra suspiciunilor de corupţie sau cheltuire iresponsabilă a banului public”.

Nici componenţa comisiei de negociere, desemnate de Antonescu însuşi, nu încurajează prea mult negocierile cu PD-L, fiind vorba de adversari declaraţi ai lui Traian Băsescu: Ludovic Orban, Radu Stroe, Relu Fenechiu şi Varujan Vosganian.

Acestea sunt condiţiile de negociere. Dacă vreţi alte condiţii eu îmi depun mandatul”, a spus Antonescu, lucru care a creat confuzie printre mai-marii liberali, care au crezut că le pleacă preşedintele. „Se referă la mandatul de negociator”, i-a lămurit Mircea Ionescu-Quintus.

Integral în Gândul

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Lorenzo spune

    Ceea ce face Antonescu cu PNL acum nu se numeste dictatura?
    Va dati seama ce caricatura de om voia sa devina presedinte de tara?
    Adica il acuza pe Basescu ca este dictator , dar in ograda proprie nu se uita.
    Asta este un papagal (ca dealtfel si prietenul sau Orban).Imi amintesc de filmul ala american Tantalaul si Gogomanul.
    Pacat de oamenii din PNL care au fost credinciosi partidului si care , in conditiile date iau hotararea sa plece la alt partid.
    Rusine Antonescu!ai sa aduci PNL pe butuci.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.