În sectorul auto învinge cel care merge pe noile pieţe

0

Cine este astazi primul producator de automobile din lume? Pâna de curând raspunsul ar fi fost scontat deoarece ar fi indicata fara incertitudini Toyota drept compania-lider in sectorul auto, in virtutea primatului pe care producatorul nipon l-a smuls lui General Motors (GM).

Când a realizat acest lucru cu mai putin de 2 ani in urma, rezultatul parea incoronarea succesului unui model industrial bazat pe o neintrerupta capacitate de ameliorare, asa-numita “kaizen” (in japoneza “imbunatatire continua, n.red), care asigura niveluri de calitate crescânde, noteaza ziarul italian la Stampa intr-un editorial de luni (14 decembrie 2009).

Astazi, revista britanica The Economist scrie ca nu numai ca acel model este apus iar steaua Toyota nu mai straluceste, dar insasi suprematia nipona este subminata de ascensiunea Volkswagen, de acum foarte aproape de volumul de productie realizat de compania din Nagoya. Pragul pentru a fi primul din lume a scazut mult comparativ cu hegemonia GM.

Acum, partida se joaca in jurul unui volum de circa 7 milioane de masini pe an, acolo unde cu un deceniu in urma GM producea singura peste 12 milioane. Dar criza globala a lovit dur industria auto si, mai ales, a amestecat complet cartile, punând sub semnul intrebarii toate standardele trecutului.
Efectele recesiunii s-au imbinat cu cele ale schimbarii concurentei, generând astfel un scenariu absolut inedit, cu care fiecare companie producatoare trebuie sa se masoare, in primul rând pentru a supravietui, lasând la o parte adjudecarea primatului asupra celorlaltor companii.

Criza a zguduit elementele esentiale ale unui sector care este dintre cele mai globalizate. A schimbat structura industriei auto, care parea consolidata si a redeschis toate jocurile. Astfel s-a intâmplat ca Toyota sa fi deposedat de pozitia cea mai inalta GM dar numai pentru a se regasi cu cel mai negativ buget din istoria sa.
Gama ofertei sale pare invechita pentru consumatori, in timp ce mult trâmbitata sa calitate este in cadere, atât de numeroase sunt masinile care au fost retrase pentru a remedia gravele defecte de fabricatie.

Toyota plateste cursa in care s-a angajat pentru a invinge Detroitul, atunci când si-a vazut la indemâna suprematia. Si-a crescut masa propriei productii, dar cu pretul neglijarii criteriilor de calitate pentru care era apreciata. Pierderile financiare au inceput sa se adauge reducerii cotelor de piata, cu rezultatul paradoxal de a prejudicia imaginea si prestigiul companiei exact intr-un moment in care Toyota devenea cel mai important producator.

Acum simte in ceafa respiratia Volkswagen, care si-a asigurat 19,9% din Suzuki. Este o alianta strategica, deoarece Suzuki Maruti controleaza singura 40% din una dintre principalele piete emergente, India. Prin acest demers, casa germana isi arata intentia de a se inradacina tot mai mult pe noile piete, cele in care cererea de automobile continua sa creasca. Daca Toyota nu va reusi sa corecteze curând acest curs, risca sa fie curând depasita.

Ceea ce se intâmpla in sistemul auto arata ca nu mai exista avantaje consolidate iar realitatea economica este in miscare permanenta. Sunt intr-adevar foarte departe vremurile batrânei General Motors, care timp de 70 de ani a dominat neintrerupt pietele. Nu mai exista hegemonii stabile iar oportunitatile pentru companii sunt tot atât de mari ca si riscurile.

Între timp, este vizibila deplasarea dinamicii concurentiale spre economiile emergente, confirmându-se astfel tendinta care face din masinile cu cost limitat si consum scazut o carte competitiva fundamentala. Acest lucru confirma si relevanta crescânda a capacitatii productive a industriei auto localizate in partile lumii cu industrializare recenta. Totodata, confera substanta declaratiilor facute recent de Sergio Marchionne, CEO al Fiat, care a invitat la a lua in considerare sub toate aspectele ei reorganizarea gigantica in curs a industriei auto.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.