Dacă gazul ar putea vorbi

0

Dupa aproape 20 de ani de relativa izolare de Vest, Turkmenistanul – o tara cu una dintre cele mai proaste reputatii in privinta respectarii drepturilor omului – a pus ochii pe pietele europene de afaceri. În ceea ce o priveste, Europa este gata sa cumpere, abandonându-si principiile in schimbul gazului, noteaza cotidianul britanic The Guardian.

Angajamentul Turkmenistanului fata de livrarea de gaz pentru proiectul Nabucco este esentiala pentru independenta Europei fata de Rusia in ceea ce priveste gazul. Turkmenistanul detine a patra rezerva mondiala de gaz si pâna recent a vândut-o Rusiei, aliatul sau traditional.
Cu toate acestea, in luna aprilie, Rusia a renuntat la gazul turkmen, dupa explozia unui gazoduct, la care s-a adaugat criza economica, care a redus cererea. Aceasta decizie a costat Turkmenistanul peste 1 miliard de dolari pe luna, facând din furnizarea de gaz catre Europa o necesitate reciproca.

Acordul de tranzit pentru gazoductul Nabucco a fost semnat in luna iulie de catre Turcia, România, Bulgaria, Ungaria si Austria, in cadrul unui efort de a construi un gazoduct ce va livra gaz din Asia Centrala in Europa, prin Turcia.
Pâna acum, principala problema a proiectului a fost cea a tarilor furnizoare de gaz. Iranul a promis sa furnizeze 15 miliarde de metri cubi Turciei, insa nu este sigur daca va putea respecta promisiunea.

În ceea ce priveste gazoductul azer Shah Deniz II, in prezent in constructie, acesta ar avea capacitatea de a furniza pâna la 12 miliarde de metri cubi anual, dar, din nefericire, gazoductul nu va fi gata pâna lansarea anticipata a Nabucco in 2014.
În ceea ce priveste Kazahstanul, acesta nu doreste sa schimbe puternicele sale relatii cu Rusia pentru pietele europene si refuza complet sa participe la proiect. Aceasta situatie face din Turkmenistan o solutie importanta. Din acest motiv, in aprilie, Parlamentul European a semnat un acord comercial cu Turkmenistanul.

Pe de alta parte, de la independenta sa din 1991, Turkmenistanul are o reputatie extrem de proasta in privinta respectarii drepturilor omului. Dupa o tentativa de asasinare a presedintelui Saparmurat Niazov in 2002, Turkmenbashi (tatuca turkmenilor) a interzis toate libertatile fundamentale. Un val de represiune a lovit disidenta politica, pluralitatea religioasa, societatea civila independenta si libertatea presei.

Odata cu moartea lui Niazov si preluarea puterii de catre Gurbanguli Berdimuhamedov, in februarie 2007, comunitatea internationala a avut sperante mari ca represiunea se va diminua. Trei ani mai târziu, aceste sperante se evapora rapid. Nu exista inca mass-media libere in tara.
Berdimuhamedov, care a jucat un rol important in aducerea Internetului in Turkmenistan, controleaza acum total Internetul si il cenzureaza puternic. Toate mass-media sunt detinute de guvern, disidenta este subiectul unei pedepse severe, libertatea de asociere inexistenta si pluralitatea religioasa reprimata.

Dat fiind aceasta situatie trista, investitia Europei poate fi vazuta fie ca o abdicare de la politica sa traditionala de sustinere a drepturilor omului, fie ca o oportunitate.
Ca un campion istoric al drepturilor omului, UE trebuie sa nu piarda oportunitatea de a imbunatati situatia in Turkmenistan.
UE poate fie sa tina la principiile sale, fie sa dea libertatile sociale si democratice pe câstigul economic. Drepturile omului trebuie integrate in discutiile bilaterale si multilaterale cu guvernul turkmen, iar respectarea lor trebuie sa fie o conditie pentru relatiile economice, considera The Guardian.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.