Lecţia chineză pentru ţările industrializate

0

Delegatia chineza la Copenhaga revendica dreptul de a emite tot atâta gaz cu efect de sera ca si Occidentul, pe termen lung.

La Copenhaga, suspansul creste cu fiecare ora. În timp ce discutiile s-au purtat oficial, marti, la nivelul ministerial, intre delegatii tonul a fost incisiv.

Chiar daca principalii protagonisti afiseaza aceeasi vointa pentru a ajunge la un rezultat, ei continua totusi sa apere pozitii foarte diferite. China, care se erijeaza in aparatorul ferm al tarilor in curs de dezvoltare, nu pierde nicio ocazie ca sa denunte lipsa simtului de raspundere al tarilor industrializate, potrivit ziarului Le Temps.

‘Responsabilitate’: acesta este cuvântul de ordine. Pentru Beijing, tarilor dezvoltate le revine responsabilitatea istorica a incalzirii climatice, deoarece in principal ele si nu noii producatori care sunt tarile emergente, au acumulat gaze cu efect de sera in atmosfera de un secol si jumatate, gaze care inca se afla acolo dat fiind lunga lor durata de viata.

Si ca sa evidentieze mai bine aceasta realitate, delegatia chineza a venit la Copenhaga cu o serie intreaga de recente studii stiintifice despre acest subiect.
Din momentul in care emisiile de gaz cu efect de sera trebuie sa fie limitate, afirma ‘tabara chineza’, trebuie sa se stie cum se vor repartiza ele intre state, sau mai degraba intre indivizii din cadrul fiecarui stat, deoarece este legitim sa se recunoasca aceleasi drepturi pentru fiecare.

Tarile industrializate propun incurajarea convergentei conditiilor, pentru a se ajunge progresiv la aceeasi cota aproximativa de emisii pe cap de locuitor al planetei. Ele cred ca pot face acest lucru daca-si obliga resortisantii sa reduca putin câte putin emisiile si-i autorizeaza pe cei din tarile in curs de dezvoltare sa le mareasca simultan pe ale lor.

Dar China afirma ca este nedrept. Ea aminteste ca statele bogate au emis cantitati enorme de gaz cu efect de sera ca sa ajunga la actualul nivel de prosperitate si revendica acelasi privilegiu pentru tarile sarace, mai ales daca acest lucru este necesar pentru dezvoltarea lor. Un studiu al Universitatii Tsinghua, de la Beijing, ofera cifre care sustin rationamentul chinezilor.

Potrivit calculelor, tarile industrializate au emis 840 de miliarde de tone de CO2 in perioada 1850-2005 dintr-un total de 1.100 de miliarde. Chiar daca isi reduc cu 80% emis iile pâna in 2050, ceea ce va fi foarte greu, ele vor continua sa emita in aceasta perioada 380 miliarde de tone de CO2 dintr-un total de 1.000 de miliarde. În total, din 1850 pâna in 2050, aceste state vor emite deci 1.220 miliarde de tone dintr-un total de 2.100 miliarde, adica 58% din emisiile mondiale, in timp ce in 2005, ele nu reprezentau decât 20% din populatia globului.

Concluzia care se trage este ca nu sunt un model de urmat de nimeni si ca nu trebuie multa vreme sa se impuna vreo exigenta. China considera ca incalzirea climatica o ameninta si ca trecerea la o economie durabila este in interesul ei. Ea se considera, in consecinta, pregatita sa faca eforturi pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera, pentru limitarea, nu pentru reducerea lor si nu imediat.

Studiul Universitatii Tsinghua asigura ca tarile industrializate vor avea posibilitatea, având in vedere nivelul lor de prosperitate, sa-si negocieze mai repede decât altii revolutia verde. El prevede, in consecinta, ca statul chinez va emite peste câtiva ani mai multe gaze cu efect de sera pe cap de locuitor decât Occidentul, inainte de a atinge si ea un vârf al emisiilor si de a le reduce apoi.

Potrivit acestui scenariu, tarile cel mai putin dezvoltate ar trebui sa aiba aceeasi evolutie si sa formeze un al treilea val, putin mai târziu. În viziunea autoritatilor chineze, ‘responsabilitatea istorica’ a tarilor industrializate le impune acestora sa accepte aceasta stare de fapt si sa ajute, din punct de vedere financiar si tehnologic tarile care sufera cel mai mult.

O obligatie care figureaza, de altfel, in Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice. Obligatie putin respectata, asa cum a afirmat vice-directorul delegatiei chineze la Copenhaga, Yu Qingtai. ‘Unele tari semnatare ale Protocolului de la Kyoto isi permit sa anunte ca nu vor putea sa-si respecte angajamentele, a afirmat acesta. Si fac acest lucru fara sa se scuze in vreun fel, având aerul ca spun «asa e viata». Sa faca mai intâi curat la ele in ograda si apoi sa se uite la a noastraľ, il citeaza Le Temps.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.