Parlament: Audierile miniştrilor – marţi, votul privind învestirea Cabinetului – miercuri

0

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca, până marţi (22 decembrie 2009) seară, cel târziu la ora 20,00, să fie încheiate audierile miniştrilor propuşi pentru a face parte din noul Cabinet Emil Boc. Votul privind învestitura noului Guvern ar urma să fie dat miercuri dimineaţa.

Premierul desemnat Emil Boc a anunţat oficial duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, lista cu membrii noului Executiv şi programul de guvernare. Boc a precizat că noul guvern va avea 15 ministere, la care se adaugă primul-ministru şi vicepremierul, mai puţin cu patru ministere faţă de guvernarea anterioară.

Pe lista noului cabinet se regăsesc membri ai PD-L şi ai UDMR, dar şi membri ai grupului independenţilor din Parlamentul României. Potrivit Regulamentului comun al celor două Camere ale Parlamentului, avizele comisiilor parlamentare sunt consultative, decizia finală urmând să fie luată de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, care se va exprima prin vot asupra acordării încrederii în cabinetul Emil Boc. Pentru ca Executivul să primească votul de învestitură este nevoie de majoritatea voturilor senatorilor şi deputaţilor, respectiv 236 de voturi „pentru”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.