Ce scumpiri aduce anul 2010: mâncarea, viciile şi carburanţii vor costa mai mult. Salariile rămân la acelaşi nivel

2

După belşugul din perioada Sărbătorilor, românii vor fi nevoiţi să întoarcă foaia chiar de la începutul anului viitor: în 2010 se scumpesc produsele alimentare, ţigările, alcoolul, carburanţii, dar şi diverse servicii. Asta, în timp ce salariile în sistemul bugetar vor fi îngheţate, cu posibilitatea unor indexări cu rata inflaţiei doar în cazul companiilor de stat profitabile. Nici în mediul privat nu se anunţă vremuri bune, scrie Gândul.

.

În cazul produselor alimentare, laptele şi brânzeturile vor costa cu 3-8% mai mult, după cum au declarat recent reprezentanţii Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui.

Creşterea preţurilor este o consecinţă a majorării accizelor la carburanţi şi electricitate, după ce cursul de schimb la care se calculează aceste impozite a crescut cu 14%, la care se mai adaugă scumpirea cu 20-25% a materiei prime din import. Preţurile acestor produse nu vor creşte brusc din prima zi a anului viitor, ci treptat, în două-trei tranşe, de la jumătatea lunii ianuarie până în martie.

Românii vor suporta preţuri mărite şi în cazul cărnii de pui. Uniunea Naţională a Crescătorilor de Păsări din România a anunţat majorarea cu 20-30% a preţurilor din luna ianuarie, pentru a compensa anularea subvenţiilor în domeniu.

Mai mult vor costa şi legumele şi fructele, de la mijlocul lunii februarie, ca urmare a scumpirii carburanţilor, dar şi a deprecierii leului, pentru că peste 70% din aceste produse sunt aduse din import. Fructele şi legumele se vor scumpi astfel cu 7-10%, într-un scenariu optimist, după cum au declarat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

Şi pâinea se va scumpi cu 5-10% în primul trimestru al anului viitor, din cauza creşterilor de preţuri înregistrate pe piaţa cerealelor de import.

Citește și
2 Comentarii
  1. vernerart.ro spune

    Vai de noi pe linga somaj si disponibilizari mai si scumpiri of of mai mai .Daca totul cumparam din import.Statul nu nu ajuta pe mici fermieri sau sau firmele mici si mijloci.Ar trebui sa avem produsele noastre si sa cumparam de la noi. E vina celor ce conduc tara asta.

  2. bogddan spune

    de acord cu tine…dar…cei mai vinovati sunt cei care au votat actualul guvern…in loc sa fim o tara dezvoltata dpdv economic…suntem la coada europei…:( nu stiu ce vom face…avand in vedere ca toate se scumpesc…nici nu mai mai gandesc in viitor…decat la ziua de maine

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.