Mihai Şeitan: Salariile bugetarilor nu vor scădea, în 2010

0

Legea salarizării unice reprezintă o prioritate pentru anul 2010, susţine ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan. Conform demnitarului, prin aplicarea Legii unitare de salarizare nici un salariu nu scade.

Toate salariile din sectorul bugetar care sunt sub 705 lei vor creşte la această valoare. O altă prioritate a MMFPS este aprobarea şi implementarea Legii unitare a pensiilor. „Sistemul de pensii actual este sigur. Nici o pensie nu va scădea în acest an. Bugetul prevede sumele necesare acoperirii pensiilor. Noua lege a pensiilor va integra toate sistemele de pensii. Totodată, va fi o nouă schemă de calcul a pensiilor în funcţie de valorea contributivităţii şi a vechimii.

Legea pensiilor a fost discutată cu reprezentanţii FMI şi Băncii Mondiale. Ea se află, în prezent în Parlament. Sperăm să o avem gata la sfârşitul lunii martie, apoi urmează şase luni de implementare”, a spus Mihai Şeitan. Conform ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în 2010, va fi o reducere de personal în sistemul bugetar.

„Se reduc cheltuielile cu personalul, dar nu în toate sectoarele. Reducerile se fac gradual. Cei disponibilizaţi vor fi integraţi în sisteme de pregătire profesională, pentru a fi reintegraţi în muncă. O să fie o reducere de 70.000 – 80.000 de posturi în sectorul bugetar. Rata şomajului va fi de 7,3% la sfârşitul anului 2010, chiar dacă pe parcursul anului va fi mai mare”, a precizat ministrul muncii.

Pe de altă parte, ministrul Mincii a declarat, luni, că aproximativ 70.000 – 80.000 de posturi din sistemul public vor fi restructurate în anul 2010. Totuşi, în paralel cu aceste reduceri, vor exista zone din sistemul bugetar unde vor exista creşteri de personal, pentru că există un deficit de forţă de muncă.
„Vor fi reduceri în sistemul bugetar. Bugetul care se află acum în Parlament urmează să reducă anumite cheltuieli cu personalul. Din aceste motive, unele zone vor avea reducere de personal. Nu toate. Unele vor avea chiar creşteri, pentru că există goluri de personal bugetar în anumite situaţii. Numărul este greu de presupus”, a spus Şeitan.

Conform ministrului Muncii, aceste reduceri se vor face gradual, iar oamenii vor intra în circuite de recalificare, care să le permită reangajarea, „pe măsură ce creşterea economică preconizată după primul trimestru începe să se revadă”.
Şeitan a precizat că anul 2009 se încheie cu o rată a şomajului de 7,8%, admiţând că este „o creştere substanţială faţă de anul trecut”, însă, până la finele lui 2010 aceasta va ajunge în jur de 7,3%.

„Rata şomajului, care acum este de 7,8% – aşa închidem anul acesta, cu o creştere substanţială faţă de anul trecut -, urmează să scadă până la sfârşitul anului viitor de aşa natură, astfel încât să ajungem în jur 7,3%. Nu este o scădere masivă, dar este o oarecare scădere, ceea ce arată că o anumită creştere economică şi o anumită stabilitate vor avea loc anul viitor”, a conchis Mihai Şeitan.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.