2009, un an al negocierilor şi protestelor sindicale eşuate

0

Anul 2009 a fost marcat de ample proteste ale sindicalistilor din sectorul bugetar. Înca din luna ianuarie, sindicatele din invatamânt au protestat fata de neaplicarea Legii 137 din 2008 privind cresterea salariilor cu 37%, a restructurarilor de personal, prin eliminarea posturilor vacante.

Aceeasi situatie au avut-o si sindicatele din domeniul Functiei publice si sanatate.

Au urmat amenintari cu proteste. Nu s-a depasit faza grevelor de avertisment. Prin Legea eliminarii cumulului salariului cu pensia, angajatii din cultura, invatamânt, sanatate, au organizat prote ste vehemente amenintând cu greva generala. Negocierile dintre reprezentantii confederatiilor sindicale si Guvern privind valoarea salariului minim pe economie nu au dus la valoarea ceruta de sindicate de 700 lei.

S-a stabilit un salariu minim de 600 de lei pâna la 1 iunie si 640 lei pâna la sfârsitul acestui an. Pentru anul 2010 negocierile au stabilit un salariu minim de 705 lei, in sectorul bugetar. Negocierile dintre sindicate si patronate pe tema salariului minim s-au intrerupt inainte de alegerile din noiembrie. Sindicatele cer un salariu minim, pentru angajatii din mediu privat, egal cu cel din sectorul de stat dar patronatele nu sunt dispuse sa acorde mai mult de 650 lei, dar fara grile de salarizare.

Neacordarea cresterilor salariale direct proportional cu coeficientul inflatiei, eliminarea unor sporuri si prime din fondul de salarii au scos sindicatele in strada la inceputul lunii iulie.

Circa 20.000 de sindicalisti din sectorul bugetar au protestat in Piata Constitutiei din Capitala pornind in mars spre sediul Guvernului cele mai ample miscari din ultimii 10 ani. Protestul a fost finalizat prin angajamentul Guvernului ca va solutiona toate revendicarile sindicalistilor prin aprobarea Legii unitare a salarizarii si a Legii unitare a pensiilor, documente cerute si de Fondul Monetar International pentru a acorda imprumutul solicitat de România.

Au urmat câteva luni de negocieri pe marginea celor doua documente. Legea unitara a salarizarii, Legea invatamântului si Legea reorganizarii regiilor au fost obiectul asumarii raspunderii Guvernului in Parlament in luna septembrie. Sindicatele au contestat acest pachet de legii la Curtea Constitutionala, nemultumiti ca au fost modificate grilele de salarizare. Curtea s-a pronuntat pe Legea unitara a salarizarii si pe cea a reorganizarii regiilor, acte normative care au intrat in vigoare la 1 noiembrie. Legea unitara a pensiilor este inca la Parlament.

Luna octombrie a agitat iar apele in rândul sindicalistilor prin decizia Guvernului de a reduce fondul de salarii cu 15,5% pe lunile octombrie, noiembrie si decembrie. Modalitatea de aplicare a acestei decizii a ramas la latitudinea ordonatorului principal de credite si a sindicatelor. Marea majoritate a bugetarilor au fost obligatii sa-si ia 10 zile libere.
Aceasta decizie a guvernantilor a dus la constituirea Aliante i s indicatelor bugetarilor pentru apararea celor peste 1.400.000 de angajati din toate domeniile, invatamânt, sanatate, administratie publica centrala si locala, politie, functionari publici, penitenciare, institutiile de control, externe. Au fost actiuni de strada, mitinguri, marsuri.

Alegerile si demiterea Guvernului prin motiune de cenzura au suspendat actiunile de protest ele urmând sa fie reluat in luna ianuarie 2010, atunci când sindicatele vor putea negocia cu un Guvern legal constituit si in baza unui Buget aprobat. Patronatele nu au ramas neutre, simtind din plin efectele miscarilor de protest.

Organizatiile patronale au avut ca principala preocupare negocierea, alaturi de sindicate si Guvern, a Planului de masuri anticriza. Neaplicarea acestora si introducerea impozitului forfetar, schimbarea foarte des a prevederilor Codului fiscal, ingreunarea conditiilor de accesare a imprumuturilor bancare, nerambursarile de TVA la incasare au dus la inchiderea a peste 150.000 de societati iar multi agenti economici au apelat la procedura insolventei pentru protejarea afacerilor. Aceste aspecte au determinat organizatiile patronale sa ameninte cu greva fiscala.

Patronatele au lucrat si la elaborarea unei Legii a Patronatelor, act normativ care se afla in dezbaterea Parlamentului. Alaturi de sindicate, patronatele sunt in plina procedura de negociere a contractului colectiv de munca unic la nivel national. În ace st moment, atât sindicatele cât si patronatele sunt preocupate de aprobarea bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale pe anul 2010. Act normativ care ar fi trebuit sa intre in dezbaterea CES.

La nivelul Ministerului Muncii Familiei si Protectiei Sociale, anul 2009 a fost marcat de elaborarea si aprobarea Legii unitare a salarizarii, elaborarea legii unitare a pensiilor care se afla in dezbaterea Parlamentului, asigurarea unui ajutor social de stat de 350 de lei, ridicarea valorii punctului de pensie la 734 lei, negocierea si aplanarea conflictelor de munca in sectorul bugetar, medierea conflictelor dintre sindicate si patronate.

Sindicatele si patronatele alaturi de reprezentantii MMFPS au participat la lucrarile Sesiunii OIM din luna iunie de la Geneva dedicata ocuparii. Documentul final al Sesiunii urma sa se tranforme intr-un Program intern al partenerilor sociale pentru ocuparea fortei de munca si reducerea somajului. Sindicatele sunt ingrijorate si se gândesc la actiuni de protest daca, reducerea cu 15,5% a fondului de salarii se va prelungi si in anul 2010, asa cum au ei informatii din zona Palatului Victoria, si daca se va aplica programul de reducere a numarului bugetarilor.
Nici patronatele nu sunt mai linistite daca nu vor participa la dezbaterea Proiectelor de buget si a Codului Fiscal si ameninta ca vor incepe anul 2010 cu gândul la declansarea grevei fiscale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.