70.000 – 80.000 de posturi din sistemul public vor fi restructurate în 2010

0

În jur de 70.000 – 80.000 de posturi din sistemul public vor fi restructurate in anul 2010, a declarat luni (28 decembrie 2009), ministrul Muncii, Mihai Seitan, la un post privat de televiziune.

Oficialul a precizat ca inca nu a fost stabilit numarul bugetarilor care vor ramâne fara locuri de munca, insa, potrivit unor evaluari facute “modo grosso”, este vorba despre 70.000 – 80.000 de posturi. Totusi, in paralel cu aceste reduceri, vor exista zone din sistemul bugetar unde vor exista cresteri de personal, pentru ca exista un deficit de forta de munca.

“Vor fi reduceri in sistemul bugetar. Bugetul care se afla acum in Parlament urmeaza sa reduca anumite cheltuieli cu personalul. Din aceste motive, unele zone vor avea reducere de personal. Nu toate. Unele vor avea chiar cresteri, pentru ca exista goluri de personal bugetar in anumite situatii. Numarul este greu de presupus”, a spus Seitan.

Conform ministrului Muncii, aceste reduceri se vor face gradual, iar oamenii vor intra in circuite de recalificare, care sa le permita reangajarea, “pe masura ce cresterea economica preconizata dupa primul trimestru incepe sa se revada”.
Seful de la Munca a precizat ca anul 2009 se incheie cu o rata a somajului de 7,8%, admitând ca este “o crestere substantiala fata de anul trecut”, insa, pâna la finele lui 201 0 aceasta va ajunge in jur de 7,3%.

“Rata somajului, care acum este de 7,8% – asa inchidem anul acesta, cu o crestere substantiala fata de anul trecut -, urmeaza sa scada pâna la sfârsitul anului viitor de asa natura, astfel incât sa ajungem in jur 7,3%. Nu este o scadere masiva, dar este o oarecare scadere, ceea ce arata ca o anumita crestere economica si o anumita stabilitate vor avea loc anul viitor”, a conchis Mihai Seitan.

La rândul sau, deputatul PSD Valeriu Steriu a subliniat ca, in conditiile in care administratia are mai putina activitate, trebuie gas ite solutii, insa concedierea oamenilor fara a avea o alternativa, fara stimularea mediului privat nu poate fi una din aceste solutii. În opinia acestuia, o posibilitate ar putea fi exporturile in tarile din estul Europei.

“În conditiile in care administratia are mai putina activitate, evident ca trebuie gasite solutii, dar nu acestea de a da afara oamenii fara a vedea o alternativa, deci fara a stimula mediul privat, pe care trebuie sa-l vedem repornit.

Si nu l-as lega numai de ceea ce se intâmpla in vestul Europei, ci mediul privat poate fi stimulat si prin incurajarea exporturilor spre est, lucru pe care nu l-am mai intâlnit in ultimii ani in România. Si, din acel moment, putem sa concepem niste politici care sa ne genereze locuri de munca”, a spus Steriu, invitat la acelasi post de televiziune.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.