Guvernul a adoptat o hotărâre privind garantarea creditelor de producţie

0

Guvernul a adoptat, marti (29 decembrie 2009), o hotarâre privind garantarea creditelor de productie cu finantare publica, “prima masura in favoarea fermierilor”, dupa cum a afirmat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

“Fermierii pot sa obtina garantii pentru credite de productie in cuantum de pâna la 80% din valoarea creditului, iar valoarea maxima a unei garantii pe care o pot obtine este de 2,5 milioane euro. Ministerul Agriculturii a pus deja la dispozitia Fondului de Garantare resurse financiare de 250 milioane lei, pe care fondul le poate multiplica de cinci ori. În anul 2010, vor suplimenta fondul cu 86 de milioane lei, astfel incât posibilitatea de garantare va creste”, a declarat Mihail Dumitru, la finalul sedinte i de Guvern.

El a precizat ca, pe 4 ianuarie, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va lansa o schema de garantare pentru investitii in domeniu. “Aceasta este finantata din fonduri europene si vom lansa licitatia pentru a selectiona chestionarul acestei scheme de garantare, astfel incât beneficiarii fondurilor europene vor putea obtine garantii pentru creditele de cofinantare a investitiilor pe care vor sa le faca. Dorim ca aceasta facilitate sa fie disponibila undeva in aprilie 2010”, a spus ministrul.

Potrivit ace stuia, incepând cu 1 ianuarie 2010, anumite forme de ajutoare care nu sunt conforme cu normele europene privind concurenta si ajutorul de stat vor trebui sa dispara sau vor fi inlocuite cu alte forme ce vor fi in conformitate cu aceste norme. Mihail Dumitru a dat ca exemplu in acest sens subventiile pentru apa de irigatii sau pentru carnea de porc si pasare, subventii precum cele pentru grupurile de producatori sau cele pentru productia bovinelor, ovinelor si caprinelor.

“Fermierii nu vor ramâne fara sprijin financiar. Ei beneficiaza in fiecare an de fonduri de sprijin care vin din partea UE pe plati la hectar, care cresc anual cu 10%, astfel incât la sfârsitul anului 2015 vor ajunge la subventii echivalente cu cele ale statelor membre UE. În perioada urmatoare va trebui sa gasim pentru unele forme de ajutoare care au existat o continuitate, astfel incât sa le putem negocia cu Comisia Europeana. Pe lânga sprijinul de la UE si forme de ajutor national noi adaugam, in fiecare an, plati compensatorii”, a precizat Dumitru.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.