ANSPDCP, împotriva participării societăţilor de telefonie la sisteme de evidenţă

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) apreciază că prin participarea societăţilor de telefonie la sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit s-ar ajunge la o încălcare gravă a dreptului la viaţă privată.

Precizarea ANSPDCP vine în urma unei solicitări făcute de S.C. Vodafone S.A., care propune extinderea sferei participanţilor la sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit prin includerea şi a societăţilor de telefonie. Potrivit unui comunicat transmis joi (7 ianuarie 2010), ocrotirea dreptului la viaţă privată este obiectivul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Sursa citată precizează că poziţia instituţiei se întemeiază pe prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ale Directivei 95/46/EC privind protecţia persoanelor fizice referitoare la prelucrarea datelor personale, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a art. 26 din Constituţia României, a principiilor de prelucrare a datelor personale statuate atât pe plan european, cât şi prin legislaţia naţională.

„Pornind de la necesitatea respectării dreptului persoanelor de a nu fi supuse unor decizii individuale automate de natură a evalua aspecte precum credibilitatea sau solvabilitatea, Autoritatea subliniază că activitatea de transmitere a datelor personale în sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit este de natură să producă efecte asupra unui număr considerabil de cetăţeni şi să aducă atingere vieţii private a persoanelor fizice”, se arată în comunicat.

Autoritatea atrage atenţia asupra riscurilor în urma participării societăţilor de telefonie la Biroul de Credit, deoarece astfel s-ar ajunge ca aceste companii să aibă acces la informaţii deţinute de băncile care îşi raportează clienţii la acelaşi Birou de Credite, ceea ce implică o încălcare a confidenţialităţii relaţiei dintre bancă şi clientul acesteia, în condiţiile în care informaţiile bancare sunt supuse secretului bancar.

„În cazul admiterii societăţilor de telefonie şi a celor de utilităţi la sistemul Biroului de Credit s-ar ajunge la raportarea excesivă a datelor personale legate de situaţia financiară şi comportamentul la plată al persoanelor fizice, de natură a aduce atingere chiar asigurării dreptului la nivel de trai decent în România. În acelaşi scop, subliniem că societăţile de telefonie dispun de sistemul Preventel, comun, distinct şi specific domeniului telefoniei, prin care pot verifica clienţii cu datorii rezultate din achitarea cu întârziere/neachitarea facturilor emise” – mai susţine sursa citată, care adaugă că decizia nr. 105/2007 nu va fi modificată.

ANSPDCP a emis decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit, prin care s-a reglementat, în principal, că: pot participa la sistemele de tipul birourilor de credite numai instituţiile financiare şi de credit, societăţile de leasing şi cele de asigurări pentru produsele de tip credit;

perioada de stocare a datelor referitoare la întârzierile la plată (date negative) este de 4 ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise, în cazul neachitării restanţelor până la data respectivă; este obligatorie înştiinţarea prealabilă a persoanei fizice, în scris, telefonic, prin SMS sau e-mail, cu cel puţin 15 zile înainte de data transmiterii datelor către biroul de credit.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.