Alina Gorghiu (PNL) a sesizat Avocatul Poporului cu privire la disponibilizările din educaţie

Deputatul PNL Alina Gorghiu a sesizat marţi (12 ianuarie 2010), Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea OUG 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, act normativ care prevede concedieri în sistemul de educaţie.

Potrivit deputatului liberal, unul dintre motivele pentru care ordonanţa este neconstituţională este acela că efectele ei se vor produce abia în luna septembrie, nefiind, deci, vorba de o urgenţă. Totodată, potrivit Legii fundamentale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

De altfel, motivarea ordonanţei – luarea de urgenţă a unor măsuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de România – exprimă, în opinia deputatului PNL, „caracterul profund neconstituţional” al acestui act normativ. „În plus, Guvernul încearcă să utilizeze drept motiv interesul general public, însă rezultatul final este tocmai încălcarea acestui interes, prin nerespectarea dispoziţiilor constituţionale care veghează la apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor”, afirmă Gorghiu, într-un comunicat de presă.

Citeste si:  Peste 66.000 de elevi înscrişi la a doua sesiune a Bacalaureatului

De asemenea, Alina Gorghiu consideră că, prin acest act normativ, Guvernul îşi depăşeşte atribuţiile, încălcând astfel dreptul Parlamentului de a legifera. „Consider oportună intervenţia Curţii Constituţionale, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte ordonanţe declarate neconstituţionale”, a mai spus Gorghiu. În opinia deputatului liberal, măsura de reducere a numărului de posturi din învăţământ este una „drastică” şi „trebuia cântărită atent, analizată şi convenită în urma dialogului cu sindicatele”.

„Mă văd nevoită să constat, în urma fiecărei măsuri pe care o ia Guvernul Boc, în urma fiecărei ordonanţe sau proiect de lege, modul neconstituţional în care înţelege să-şi onoreze prerogativele. Ca atare, reacţionez şi recurg la litera legii pentru a sancţiona greşelile flagrante, lege pe care ar trebui să o respectăm cu toţii, nu doar să o invocăm în campaniile electorale”, a mai spus Alina Gorghiu, în comunicatul citat.

Citeste si:  Alina Gorghiu a anunţat că naşul copilului său va fi Mircea Ionescu Quintus
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner