Instanţa va trimite în SUA rechizitoriul lui Necolaiciuc

Magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au decis miercuri (13 ianuarie 2010), citarea fostului director al CFR Mihai Necolaiciuc în Statele Unite ale Americii printr-o copie a rechizitoriului prin care acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Judecătorii au constatat, miercuri, lipsă de procedură privind citarea lui Necolaiciuc şi a decis citarea acestuia la locul de detenţie prin copia după rechizitoriu, următorul termen fiind stabilit pentru data de 14 aprilie.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) informează că autorităţile americane au comunicat că este probabil ca instanţa competentă a statului Florida să stabilească data audierii cetăţeanului român Mihai Necolaiciuc pentru luna februarie 2010.

„Autorităţile americane au motivat fixarea datei audierii pentru începutul anului 2010 prin volumul considerabil al documentelor de extrădare transmise de autorităţile române în susţinerea cererii de extrădare, precum şi prin probabilitatea ca apărătorul cetăţeanului român Mihai Necolaiciuc să solicite termen pentru luarea la cunoştinţă a documentaţiei”, se arată într-un comunicat al MJLC.

Citeste si:  Incredibila poveste a trei români ARESTAŢI în FRANŢA pentru că aveau iPhone. Unul este masterand la SORBONA, altul antreprenor

Mihai Necolaiciuc a fost arestat în vederea deportării pentru încălcarea legilor emigrării la 17 iunie 2009 şi arestat provizoriu în vederea extrădării pe 23 iunie 2009.
MJLC precizează că, în cazul în care instanţa districtuală a statului Florida va admite cererea de extrădare, Mihai Necolaiciuc are dreptul să exercite căile de atac prevăzute de legea americană.

„În principiu Mihai Necolaiciuc ar avea la dispoziţie trei căi de atac: una la instanţa federală în complet de opt judecători, una la curtea de apel a statului federal şi alta la Curtea Supremă a SUA. În final, dacă se va dispune extrădarea, ordinul de extrădare va fi semnat de secretarul de stat american”, se mai spune în comunicat.

Citeste si:  Ce spun cei mai mari agricultori ai ţării despre scumpirea mâncării

Procurorii DNA au dispus, pe 1 februarie 2008, trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, directorul general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CN CFR) în perioada iulie 2000 – octombrie 2003, şi a celor 9 complici ai săi pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de abuz în serviciu şi a trei infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro.

Conform Ministerului Public, în dosarul trimis spre judecată la Judecătoria Sectorului 1, procurorii au constatat că Necolaiciuc a angajat compania într-o serie de relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul companiei, cu încălcarea prevederilor legale, produse, bunuri şi servicii care fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei.

Cei nouă complici sunt persoane din fosta conducere a CNCFR sau şefi de servicii – Misir Mihail Gabriel, Olăeru Viorica, Vlăduţ Ilie, Vlăduţ Dragoş Vasile, Matei Maria Ana, Costea Octavian, Ţolea Adrian, precum şi administratori ai unor firme – Iliuşcă Marius şi Nicula Ovidiu Lucian. Prin aceste operaţiuni, a fost creat un prejudiciu de peste 18 milioane euro în dauna CNCFR.

Citeste si:  Compania italiană Edison dă în judecată Promgas, structură afiliată Gazprom

Din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective 4,5 milioane euro au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamităţi naturale.
Deoarece inculpatul Necolaiciuc Mihai s-a sustras urmăririi penale pe tot parcursul acesteia, pe 16 martie 2007, Judecătoria sectorului 1 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, fiind emise, totodată, mandatul european de arestare şi mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata