Şi caii se mănâncă în Europa, nu-i aşa?

Oare se gândesc vreodată europenii de rând, atunci când consumă delicioasa carne de cal, cum a ajuns ea în farfuriile lor?

La sacrificarea cailor pentru consumul uman sunt folosite exact aceleaşi metode la care recurg şi vânătorii de foci din Canada, numai că, în ipocrizia lor, europenii etichetează uciderea focilor drept “cruzime” şi “barbarie” şi interzic importurile de carne de focă din Canada, scrie cotidianul The Chronicle Harald.

Consumul de carne de cal este foarte popular în multe ţări UE, precum Belgia, Franţa, Austria, Olanda, Polonia, Suedia şi multe altele. Numai în Italia sunt sacrificaţi anual peste 300.000 de cai pentru consumul uman.
Cum sunt caii ucişi? Păi, din moment ce este vorba de UE, unde groaza faţă de metodele vânătorilor canadieni de foci a dus la impunerea unu embargou pentru stoparea acestei “cruzimi”, cu siguranţă trebuie să fie vorba de o metodă “umană”.

Caii sunt asomaţi cu un pistol cu glonţ captiv, adică animalul este lovit în cap – de mai multe ori, dacă este nevoie – pentru a aduce animalul în stare de inconştienţă, pentru ca apoi să i se taie jugulara şi să sângereze până moare.
De cealaltă parte a oceanului, vânătorii canadieni de foci folosesc o puşcă sau un fel de târnăcop, numit hakapik, cu care lovesc foca în cap pentru a o aduce în stare de inconştienţă, apoi îi taie arterele de lângă înotătoarele din faţă, pentru a sângera până moare.

Cele două metode nu doar par asemănătoare, ci chiar sunt. Şi, cu toate acestea, una dintre ele este considerată inumană. Ipocrizia nu cunoaşte graniţe, însă europenii sunt maeştri în această privinţă, cons ideră autorul articolului.
Ei nu au nicio problemă cu îndoparea raţelor şi gâştelor pentru a produce deliciosul foie gras din ficatul lor îngrăşat, ei sunt cei mai mari producători de blănuri – existând circa 6.000 de ferme de blănuri, cu desfacere în întreaga lume – şi omoară anual sute de mii de cai pentru consumul uman, şi, cu toate acestea, ei sunt încă oripilaţi de moartea focilor care împânzesc oceanul.

“Este o ironie amară că UE, care pare foarte familiarizată cu promovarea la scară largă a afacerilor cu produse agricole şi cu sacrificarea animalelor în condiţii foarte industrializate, încearcă să propovăduiască un fel de moralitate elevată selectivă”, spune Mary Simon din partea asociaţiei Inuit Tapiriit Kanatami, ce reuneşte mai multe organizaţii şi persoane din Canada şi Groenlanda, care au dat în judecată săptămâna trecută Uniunea Europeană pentru embargoul impus produselor din focă.

Ca urmare a acestui embargou, piaţa produselor din carne de focă s-a prăbuşit, la fel ca şi în cazul precedentului embargou, din anii 1980. Embargoul UE este, în cel mai bun caz, motivat cultural. Pur şi simplu europenii nu pot accepta această tradiţie.
Desigur, producerea de suferinţă inutilă animalelor este condamnabilă. Însă sacrificarea animalelor pentru carne sau alte produse este un fapt de viaţă, iar cei care nu suportă acest gând nici nu se gândesc să consume carne.

Însă, dacă e să ţinem cont de sumele exorbitante de care dispun organizaţiile de apărare a drepturilor animalelor şi cele pentru protejarea mediului – numai campaniile de interzicere a vânătorii de foci atrag anual zeci de milioane de dolari – şi de minciunile sfruntate ale oponenţilor care folosesc fotografii ale puilor de focă cu blană albă, a căror vânare este, oricum, ilegală, devine clar că tema centrală nu o mai reprezintă cât de “umană” este sacrificarea focilor.

Numai câ, în timp ce canadienii şi groenlandezii care vânează foci îşi văd traiul de zi cu zi ameninţat de embargoul europenilor, pescarii din UE sunt liberi să vâneze oricâte foci vor ei, pentru a-şi proteja populaţia piscicolă. Trăiască cifrele.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.