Impozitul pe avere ar presupune costuri administrative prea mari

Introducerea unui impozit pe avere ar presupune costuri administrative prea mari şi ar putea fi considerată neconstituţională, a declarat joi (21 ianuarie 2010), Mihaela Mitroi, partener PriceWaterhouseCoopers, la o conferinţă pe tema fiscalităţii.

„Impozitul pe avere se aplică şi în alte ţări, dar multe state au decis să nu aplice acest impozit. Costurile administrative ar fi foarte ridicate şi o cheltuială mai mare nu ar fi justificată”, a afirmat Mihaela Mitroi. De asemenea, aceasta a dat exemplul Germaniei, stat în care impozitul pe avere a fost considerat neconstituţional.

„În Germania hotărârea de introducere a impozitului pe avere a fost considerată neconstituţională, iar impozitul a fost catalogat ca fiind un fel de expropriere a averii”, a spus aceasta. Totodată, reprezentantul PwC a menţionat că introducerea acestui impozit în România este dificilă.

Citeste si:  Sebastian Vlădescu: Măsurile iniţiale erau mai bune decât majorarea TVA

Săptămâna trecută, social-democratul Mugurel Surupăceanu a anunţat că propune un impozit anual pe avere în cuantum de 0,5 la sută pentru valoarea averii nete deţinute care depăşeşte pragul de 500.000 de euro în echivalent lei la cursul BNR, la data de 31 decembrie a fiecărui an fiscal de referinţă, după deducerea unor sume – conform metodologiei ce va fi prevăzută în normele de aplicare.

Reprezentanţii Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, BNS şi CSN Meridian şi-au declarat, marţi, susţinerea pentru proiectul de lege privind impozitarea averilor care depăşesc 500.000 de euro.

Citește și
2 Comentarii
  1. pensionar spune

    Sa se fure mai departe, milioane de pensionari nu conteaza.De la noi se poate fura legal, cateva mii de bogati nu se poate impozita.BRAVO.

  2. Raluca spune

    Impozitul pe avere mi se pare ceva absurd,daca se va impozita mai mult de 5% pentru ca persoanele respective poate au muncit anii de zile pentru asi face aceasta avere,dar propunerea de 0,5 % e convenabila ptr toata lumea …desi privind-o dintr-un alt punct de vedere,ca a persoanei fizice/juridice care detine averea nu este o decizie corecta!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner