Mircea Geoană a discutat cu delegaţia BEI despre optimizarea absorţiei fondurilor europene

Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a discutat joi (21 ianuarie 2010), la sediul central al formaţiunii, cu o delegaţie a Băncii Europene de Investiţii despre optimizarea absorţiei de fonduri europene, despre macro-regiunea Dunării, dar şi despre dezvoltarea proiectele la graniţa de răsărit a României.

Delegaţia BEI prezentă la Kiseleff a fost formată din vicepreşedintele instituţiei Matthias Kollatz şi directorul regional pentru România, Bulgaria şi Cipru, Cormac Murphy.
Liderul social-democrat a menţionat că BEI reprezintă unul din principalii acţionari la dezvoltarea ţării noastre, anul trecut fiind invetiţi în România 1,5 milioane de euro.
„Am încercat să stabilim un mecanism de colaborare în care şi Parlamentul României, dar şi instutuţiile la nivelul regiunilor, judeţelor, oraşelor şi comunelor să fie implicate în aceste proiecte”, a precizat liderul PSD.

El a adăugat că discuţiile cu delegaţia europeană s-au concentrat pe trei mari teme principale care au vizat optimizarea absorţiei de fonduri europene, BEI având o experienţă deosebită în accelerarea absorţiei de fonduri structurale.
„Am discutat, de asemenea, că anul 2010 este anul în care la nivelul european se discută despre macro-regiunea Dunării, cunoscut drept un subiect de interes vital pentru România şi pentru oraşele şi localităţile dunărene din ţara noastră.

Citeste si:  FMI poate acorda cumulat următoarele doua tranşe pentru România

În al treilea rând, am vorbit despre necesitatea de a crea instrumente pentru dezvoltarea proiectelor la graniţa de răsărit a României, graniţa noastră de răsărit şi Moldova românească reprezentând cea mai săracă regiune din Europa şi că, de asemenea, în zona Mării Negre există suficient de multă sinergie şi potenţial de colaborare”, a mai arătat preşedintele Senatului.
Mircea Geoană a mai spus că s-a mai decis ca la nivelul Parlamentului să se stabilească un mecanism anual de evaluare a modului în care proiectele europene şi marile puncte de investiţii publice se derulează.

Citeste si:  Cristian Adomniţei vrea fonduri pentru Filarmonica Iaşi

„Vom profita şi de faptul că Parlamentul va adopta în câteva săptămâni legea responsabilităţii fiscale în care Guvernul va trebui să aibă o raportare în faţa Parlamentului cu privire la marile proiecte de investiţii şi de aceea dorim, cum am făcut cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană şi cu BEI să putem să-i avem pe aceşti parteneri europeni extrem de importaţi alături de noi”, a mai arătat liderul social-democrat.

El a adăugat că s-a stabilit şi un mecanism de consultare periodică pentru ca în partea a doua a anului să putem se continue discuţiile pe aceste teme. Geoană a reamintit faptul că şi-ar dori ca şi în România să se organizeze conferinţe de interes major, cu sprijinul BEI, aşa cum au fost cea din Turcia pe probleme de colaborare regională, cea de la Salonic pe probleme de energie sau cea de la Barcelona, legată de marile municipii ale Europei.

Citeste si:  Prin aberaţiile economice adoptate, PDL compromite ideea de dreapta politică

La finalul declaraţiei, liderul Senatului a salutat prezenţa şi interesul delegaţiei BEI de a discuta cu toţi actorii politici din România şi a încheiat cu urarea: „lots of money and lots of inverstments in our country” (mulţi bani şi multe investiţii în ţara noastră – n.r.). La rândul său, vicepreşedintele BEI, Matthias Kollatz, aflat la prima întâlnire cu preşedintele Senatului României, a precizat că s-au avut în vedere, în cadrul dialogului, câteva din ideile şi practicile Uniunii Europene.
Totodată, oficialul BEI a mai spus că a ascultat cu atenţie explicaţiile liderului PSD cu privire la viziunile şi proiectele sale şi a încheiat într-o notă optimistă afirmând că „au fost nişte discuţii bune şi constructive”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata