Parlamentarii PD-L sunt cei mai activi, iar Hrebenciuc este în topul absenţilor

Parlamentarii PD-L aflaţi la primul mandat au fost cei mai activi în sesiunea septembrie-decembrie 2009, în timp ce clasamentul celor care au absentat cel mai mult este deschis de liderul deputaţilor PSD+PC, Viorel Hrebenciuc, şi de preşedintele UDMR, Marko Bela, potrivit unui raport de monitorizare publicat joi (21 ianuarie 2010), într-o conferinţă de presă, de Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Reprezentanţii IPP au precizat că este pentru prima dată de când realizează monitorizările asupra Parlamentului când înregistrează o premieră, nouă deputaţi având o prezenţă de 100% la voturile finale din plen, respectiv Adrian Bădulescu, Gheorghe Ciobanu, Marius Cristinel Dugulescu şi Şerban Răzvan Mustea de la PD-L, Erdei Doloczki Istvan (UDMR), Ovidiu Ganţ şi Mircea Grosaru de la minorităţi, Ciprian Florin Luca şi Iuliu Nosa (PSD+PC).

„Faţă de sesiunile anterioare remarcăm o creştere a participării la şedinţele de plen, având în vedere că 60% dintre deputaţi au fost prezenţi la 60% din voturile finale”, potrivit reprezentanţilor IPP.
La polul opus se situează social-democratul Viorel Hrebenciuc, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu (PD-L) şi independentul Dan Păsat, care nu au fost prezenţi la nici un vot final din Camera Deputaţilor.

IPP arată că membrii Guvernului sunt scutiţi de drept de la participarea la şedinţele de plen şi că pentru prima dată au existat cazuri în care miniştrii au dat voturi în plen, precum Elena Udrea, care a avut o prezenţă la voturile finale de 15,5%. În ceea ce priveşte prezenţa de la Senat, democrat-liberalii Vasile Constantin şi Ion Ruşeţ au fost cei mai activi, fiind prezenţi la 78% din voturile finale.

Citeste si:  Iohannis: Propun politicienilor semnarea unui Pact naţional pentru stabilitate şi democraţie

Aceştia sunt urmaţi de Gheorghe David (PD-L) – 77% prezenţă, Liviu Paşca (PNL) – 75%, Sorin Lazăr (PSD+PC) şi Iulian Urban (PD-L) – fiecare cu o prezenţă de 73% la voturile finale din Senat.
Raportul IPP mai arată că Viorel Badea, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Sorina Plăcintă, Mihai Stănişoară (PD-L) şi Ioan Ghişe (PNL) nu au fost prezenţi la niciun vot final din plenul Senatului. De asemenea, liderul UDMR, Marko Bela, a reuşit să fie prezent doar la 1% din voturile finale acordate în plenul Senatului.

Astfel, IPP apreciază că situaţia de la Senat nu stă la fel de bine ca la Camera Deputaţilor, doar 20% din senatori fiind prezenţi la 60% la voturi. Dat fiind faptul că sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2009 a stat sub semnul campaniei electorale pentru prezidenţiale, IPP a arătat că liberalul Crin Antonescu a reuşit să participe la 3% din şedinţe, iar social-democratul Mircea Geoană la 7%.

Citeste si:  Helmuth Duckadam, un portar de legendă şi Cartea Recordurilor
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner