Vlădescu: Deficitul bugetar va rămâne la 5,9%, în 2010

Modificarea deficitului bugetar nu va fi o temă abordată în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, a declarat joi (21 ianuarie 2010), ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, înainte de discuţia cu delegaţia FMI, a Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

‘Deficitul bugetar nu se discută. Rămâne la 5,9 la sută din Produsul Intern Brut’, a afirmat Vlădescu. În altă ordine de idei, şeful de la Finanţe a menţionat că, în documentul primit de România de la FMI, sunt prevăzute măsuri suplimentare ce trebuie luate de autorităţi pentru a primi următoarea tranşă din cadrul acordului de împrumut, subliniind, totodată, că documentul nu este public.

‘Este vorba despre alte măsuri decât cele cuprinse în acordul semnat deja. Este vorba despre măsuri de revizuire a acordului’, a subliniat Vlădescu. Misiunea FMI, a Băncii Mondiale şi Comisiei Europene va întocmi un raport de evaluare în baza căruia boardul FMI va decide, în perioada 16 – 20 februarie, dacă României îi pot fi acordate cele două tranşe cumulate, în valoare totală de 2,3 miliarde de euro.
România ar urma să mai primească 1 miliard de euro de la Comisia Europeană şi, în funcţie de aprobarea board-ului Băncii Mondiale, alte aproximativ 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Citeste si:  Traian Băsescu: FMI şi Guvernul vor merge pe restructurarea masivă a cheltuielilor
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner