Andrei Marga: Reforma universitară înseamnă schimbarea sistemului ca sistem

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Andrei Marga, consideră că reforma universitară din România este posibilă numai prin ”schimbarea sistemului ca sistem”.

”Din nefericire, în România – după ce ţara noastră se afla, în 1996 – 2000, în atenţia internaţională pozitivă, făcând reforme efective -, din 2001 încoace, se evită reformele necesare şi se iau decizii anapoda, extrem de costisitoare. S-a dezvoltat, datorită decidenţilor diletanţi din ultimul deceniu, un sistem universitar supradimensionat, care este corupt ca sistem şi, practic, negestionabil,” a declarat rectorul UBB.

El a dat ca exemple, în context, faptul că „sunt desemnate să susţină discipline în ‘universităţi’ improvizate persoane nepregătite, că sunt promovate în ierarhia universitară activişti politici pe ‘merite’ de activişti sau că se consideră profesori universitari activi persoane care ajung rar în bibliotecă sau în laborator, fiind zilnic în şedinţe de toate felurile”.

„Nu este posibilă, acum, reforma universitară în România, fără schimbarea sistemului ca sistem”, susţine profesorul Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei în perioada 1997 – 2000.
Rectorul UBB opinează că este nevoie de o nouă reglementare a doctoratului, prin reconectarea acestuia cu inovaţia şi descoperirea, precum şi de taxarea pregătirii universitare avansate prin doctorat ca problemă instituţională, nu doar ca iniţiativă a unor persoane.

”În cazul precis al doctoratului, sunt nevoit să spun că trăim, astăzi, în universităţile din România, consecinţele păguboase ale reglementărilor de Guvern greşite din perioada 2005 – 2006. În acei ani, nu numai că s-a ratat şansa cea mai recentă de a asana sistemul universitar din ţară, alocând studiile master şi doctorat doar universităţilor pregătite pentru astfel de studii, dar s-au luat cele mai eronate şi costisitoare decizii”, a declarat profesorul universitar clujean.

Andrei Marga arată că, în ţările europene, direcţia de evoluţie a fost şi este diferită, în timp ce în România ”este acum nevoie urgentă de o nouă reglementare a doctoratului şi, înainte de toate, de concentrarea doctoratelor în universităţi cu cercetare ştiinţifică intensivă”.
Referindu-se la ofensiva declanşată de UBB, alături de Consorţiul Universitaria, împotriva diplomelor false, profesorul Andrei Marga a reconfirmat poziţia fermă susţinută de reprezentanţii mediului academic clujean faţă de aceste practici descalificante.

”Punem în lucru toate mijloacele aflate la dispoziţia universităţilor din Consorţiul Universitaria pentru a normaliza situaţia diplomelor din România. Trebuie să se înţeleagă, însă, de către toţi cetăţenii ţării, că un examen fraudat sau o diplomă falsă compromit integral toate examenele şi diplomele. În ceea ce ne priveşte, Universitatea Babeş-Bolyai a semnat participarea la acţiunea europeană de combatere a plagiatului, sub oricare formă.

Pe lângă acţiunile proprii, vom pleda mai departe pentru o reglementare legală, care să permită combaterea cu succes a plagiatului şi, în general, asanarea funcţionării universităţilor. Alte ţări au legislaţii eficace, spre exemplu, în materie de protejare a dreptului de autor şi în chestiuni aferente.
De pildă, Polonia dispune de lege protectoare privind folosirea titlului de ‘universitate’, precum şi de legi speciale privind îndrituirea universităţilor, a anumitor universităţi, de a acorda titlul de doctor. România are nevoie, la rândul ei, de asemenea instrumente juridice, care să restabilească pregătirea de bună calitate”, susţine rectorul UBB.

Dimensiunile la care a ajuns plagiatul în mediul universitar din România sunt alarmante. Reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei spun ca fenomenul este generalizat şi că Legea drepturilor de autor lasă loc multor interpretări. Pe de altă parte, tot mai mulţi studenţi copiază masiv în redactarea lucrărilor de diplomă.

Copy-paste a devenit o procedură frecventă. În România nu avem o situaţie privind nivelul la care a ajuns plagiatul în privinţa lucrărilor de diplomă. În Australia, de exemplu, un studiu realizat de şase universităţi relevă că aproximativ 14% dintre studenţii din facultăţi îşi redactează lucrările folosind materiale de pe internet, fără să citeze sursa.

Pe de altă parte, presa centrală din România publică anunţuri de genul: „Realizăm la comandă lucrări de licenţă, proiecte de diplomă, referate, etc., conform planului şi indicaţiilor dumneavoastră, sau conform unui plan stabilit de comun acord. Oferim ă o alternativă pentru persoanele care nu au la dispoziţie timpul necesar unei documentări riguroase în vederea realizării lucrării de licenţă.
Termenul în care executăm o lucrare este de aproximativ 21 de zile. Avem o arhivă cu peste 6.000 de lucrări de licenţă din toate domeniile, gata făcute, lucrări care au obţinut nota maximă la examenul de licenţă în anii anteriori, ta. Orice lucrare gata făcută costa numai 120 de lei etc. etc”.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.