Ion Iliescu: PSD nu are nevoie de „cârcotaşi marginaşi”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri (22 ianuarie 2010) că ‘teoreticianul Vasile Dâncu’ şi ‘arogantul Ioan Rus’ au fost umiliţi de Emil Boc la Cluj, astfel că nu au dreptul să dea lecţii partidului.

Prezent la dezbaterea organizată de Institutul Ovidiu Şincai, Ion Iliescu a afirmat că PSD nu are nevoie de „cârcotaşi marginaşi”, care nu au reuşit să demonstreze „că au ceva în cap, în ultimii 5 ani”.
„Reformiştii aceştia, dacă aveau ceva în cap, puteau s-o demonstreze în aceşti cinci ani, la Cluj, să facă o organizaţie exemplară, modernă, eficientă, penetrantă. I-a umilit Boc, şi pe teoreticianul Dâncu şi pe arogantul Rus.

Aşa că să nu vină cu lecţii cei care nu au fost capabili de nimic în PSD şi au cârcotit pe la margine. De cârcotaşi marginaşi cred că nu are nevoie PSD”, a afirmat Ion Iliescu. Chestionat în legătură cu declaraţiile vicepreşedintelui Marian Sârbu potrivit căruia funcţia onorifică nu ar mai trebui să aibă prerogative executive, Ion Iliescu a afirmat că îl surprinde această apreciere, pe care a comparat-o cu cea a „reformatorilor de la Cluj”, care spuneau că „PSD trebuie să rupă legătura ombilicală cu Ion Iliescu”.

Citeste si:  Peter Imre, noul director general al Adevărul Holding

„Faptul că sunt invitat la şedinţele Biroului Permanent Naţional şi ale Comitetului Executiv Naţional, ce e nefiresc? Nu coordonez nimic nemijlocit, particip la dezbateri, îmi dau cu părerea, când sunt consultat, o fac”, a afirmat liderul social-democrat. El a afirmat că nu ştie ce îl „jenează” pe Marian Sârbu, mărturisind că îl surprinde o astfel de apreciere din partea acestuia.
„Am mai auzit una din partea unui mare reformator al PSD care cred că a avut o influenţă nocivă asupra PSD, în 2005, grupul de la Cluj, şi mai ales Dâncu, care spuneau că trebuie ruptă legătura ombilicală a PSD cu Ion Iliescu. M-ar interesa părerea Congresului faţă de această apreciere”, a subliniat preşedintele de onoare al PSD.

Citeste si:  Gheorghe Falcă: Aradul este locul din România analizat pentru deschiderea unei fabrici Skoda
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner