Sorin Oprescu: Sunt onorat că Miron Mitrea mă vrea în echipă, dar nu revin în PSD

Primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, s-a arătat vineri (22 ianuarie 2010) onorat de faptul că senatorul PSD Miron Mitrea l-a menţionat la o dezbatere ca fiind un posibil membru al echipei cu care ar dori să lucreze, dar a subliniat că nu va reveni în partidul din care a făcut parte timp de 15 ani, ci va rămâne pe „drumul administraţiei”.

„Mă onorează faptul că am fost pomenit de Miron Mitrea. Cred cu tărie că este nevoie de o singură putere, de refacerea unui partid care a reprezentat stânga adevărată. Cred că în partid sunt oameni capabili să reformeze dimensiunea ideologică şi lupta politică, astfel încât să nu mai existe bâlbâieli nefericite. Cred că acest partid poate avea un efect benefic pentru populaţie”, a spus Oprescu, la bilanţul Primăriei Generale a Capitalei.

El a reafirmat că nu va reveni în PSD, dar a arătat că va colabora bine cu această formaţiune, la fel cum procedează şi cu alte partide. „Sper să fie o reformă reală” în PSD, a adăugat Oprescu.
„În general, sentimentele legate de partid sunt ale mele. Pot susţine candidatura lui Miron Mitrea cu acelaşi respect pe care pot să construiesc din punct de vedere social, cultural, profesional, îl respect aşa cum am respectat şi respect alte personalităţi din partid.

Citeste si:  Orice oraş din România poate deveni capitală culturală europeană

Eu mi-am ales o cale, am ceva mai bun de făcut decât au alţii. (…) 15 ani din viaţa mea s-au consumat într-o luptă politică, pe care eu singur mi-am ales-o. Pe mine nu m-a dat afară nimeni, am plecat când am văzut că derapajele nu pot fi surmontate”, a spus edilul general, adăugând că hotărârile politice le surmontează, în opinia sa, pe cele administrative.
Sorin Oprescu a precizat că a rămas cu respect pentru mulţi dintre colegii săi. „Eu mi-am manifestat şi îmi manifest simpatia pentru oamenii care pot să participe şi să câştige (n.r. – şefia PSD). Hotărârea aparţine membrilor de partid, care la congres vor proceda în consecinţă”, a mai spus primarul general.

Citeste si:  Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, împlineşte 85 de ani
Citește și
1 Comentariu
  1. pensionar spune

    Nici nu e nevoie de cel care face ;ceasuri acoperit de aur;, in plina criza, in capitala.Aceasta menntalitate nu este de social-democrat, ci seamana cu programul de bordura a liberalului Videanu, si vanzatorul de vapoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner