Moscova “rămâne rece” la faptul că SUA vor desfăşura rachete Patriot lângă Kaliningrad

Rusia a reacţionat cu calm la anunţul făcut de Polonia că SUA vor deplasa rachete Patriot la Morag, localitate aflată la 60 de kilometri de teritorul rusesc Kaliningrad, după ce planul iniţial prevedea amplasarea lor în regiunea capitalei Varşovia, notează cotidianul britanic Financial Times.

Ministerul Apărării de la Moscova a negat însă relatările apărute în presa rusă potrivit cărora Moscova îşi va consolida flota din Marea Baltică dacă rachetele Patriot vor fi amplasate în apropiere de Kaliningrad.
‘Planurile vehiculate privind consolidarea numărului de vase, submarine şi avioane ale flotei baltice ca urmare a amplasării planificate a rachetelor Patriot lângă graniţa rusească nu corespunde realităţii’, a declarat un oficial de râng înalt al Ministerului amintit pentru Reuters.

Iniţial, agenţia rusă de presă RIA Novosti citase un oficial aparţinând flotei baltice care susţinea că Rusia şi-ar spori prezenţa navală în respectiva mare ca răspuns la anunţul făcut de polonezi.
Potrivit lui Bogdan Klich, ministrul apărării din Polonia, noua locaţie pentru amplasarea rachetelor nu a fost aleasă din motive politice sau strategice, ci pentru că oferă condiţii optime de infrastructură pentru armata americană. Amplasarea rachetelor la Morag va începe în aprilie.

Citeste si:  Învingătorii ediţiei 2012 a premiilor Emmy

După cum aminteşte New York Times, SUA au promis Poloniei rachetele în luna octombrie, după ce preşedintele Barack Obama a renunţat la amplasarea scutului antirachetă în Polonia şi Republica Cehă, propus de fosta administraţie americană a preşedintelui George W. Bush.
Potrivit lui Klich, Morag, locaţie unde deja se află amplasată o bază militară poloneză, ar putea fi uşor adaptată necesităţilor unei noi baterii de rachete şi soldaţilor americani carve vor fi desfăşuraţi aici.

Generalul Anatoli Kornukov, fostul şef al Statului major al armatei ruse, a declarat că rachetele Patriot vor intra în raza de acţiune a armelor tactice ruseşti şi că acestea nu vor reprezenta o ameninţare la adresa securităţii Rusiei. ‘Gel mai probabil vor primi rachete Patriot vechi, care vor sta acolo, incapabile să decidă ceva’, a declarat el pentru agenţia de presă Interfax.

Citeste si:  Scumpirea petrolului nu mai constituie locomotiva creşterii economice în Rusia

Unii analişti din domeniul apărării susţin că temerile în privinţa ambiţiilor militare ale Rusiei ar putea determina republice baltice să ceară SUA unele garanţii privind securitatea. Potrivit FT, noua lege adoptată anul trecut, care permite Rusiei să folosească forţa în afara ţării pentru a-şi apăra cetăţenii, este considerată o ameninţare în statele baltice, în care trăiesc mulţi ruşi.

‘Vulturii’ din armata rusă şi-ar dori o confruntare cu Occidentul ca mijloc pentru a spori bugetul apărării. Rusia a promis că îşi va creşte prezenţa sa navală pe plan global ca parte a reformei forţelor sale armate, însă până în prezent nu a avut resursele necesare pentru a-şi consolida în mod semnificativ flota.
The Washinton Times este însă de părere că anunţul făcut de polonezi ar putea complica discuţiile dintre Washington şi Moscova pe marginea unui nou pact nuclear, începute în primăvara trecută, dar nefinalizate la momentul în care START a expirat, la 5 decembrie, anul trecut.

Citeste si:  Norica Nicolai, favorabilă protejării industriei de arme în Europa, în condiţiile în care acestea nu ajung în mâini greşite

Problema scutului antirachetă este una sensibilă pentru ruşi, comentează cotidianul american, chiar şi după ce preşedintele american Barack Obama a decis în luna septembrie să renunţe la planurile predecesorului său George W. Bush de a amplasa un scut anti-rachetă în Europa de Est, pentru a contracara o ameninţare crescândă din partea Iranului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close