Puterea corupe, dar numai pe cei care cred că o merită

Relatările despre politicieni care au relaţii extraconjugale în timp ce deplâng moartea valorilor familiale, sau care folosesc finanţare publică pentru câştiguri private, în pofida faptului că condamnă risipa guvernamentală, au devenit atât de obişnuite în ultimii ani încât cu greu mai surprind pe cineva.

Anecdotic, cel puţin, conexiunea dintre putere şi ipocrizie pare evidentă, notează revista britanică The Economist. Anecdota nu este ştiinţă, totuşi. Şi, mai subtil, chiar dacă anecdota este corectă, nu răspunde la întrebarea dacă puterea tinde să corupă, aşa cum spune dictonul lordului Acton, sau dacă pur şi simplu atrage coruptibili.

Pentru a examina această problemă, Joris Lammers, de la Universitatea din Tilburg, în Olanda, şi Adam Galinsky, de la Universitatea Northwestern, din Illinois, au efectuat o serie de experimente, care au încercat să inducă stări de putere şi lipsă de putere în mintea unor voluntari. Aşa cum au relatat în “Psychological Science”, ei au testat maleabilitatea morală a acestor voluntari Au constatat că lordul Acton a avut dreptate.

În primul lor studiu, Lammers şi Galinsky au cerut unui număr de 61 de studenţi să scrie despre un moment din trecutul lor, când au fost într-o poziţie de putere mare sau mică. Studii anterioare au stabilit că aceasta este o modalitate eficientă de a “pregăti” oamenii să aibă impresia că sunt într-o astfel de situaţie. Fiecare grup a fost invitat să facă evaluări pe o scară de moralitate în nouă trepte (treapta unu fiind extrem de imoral iar nouă fiind foarte moral).

Citeste si:  Anti-Oscar 2015: "Saving Christmas" domină absolut premiile Zmeura de Aur

Rezultatele experimentului sugerează că puterea tinde să corupă şi să promoveze o tendinţă ipocrită de a plasa alte persoane la un standard mai mare decât pe sine. Şi alte experimente au arătat că cei puternici se comportă ipocrit, condamnând păcatele altora mai mult decât pe cele proprii, ceea ce nu este o mare surpriză.
O altă observaţie de zi cu zi este că oamenii puternici dezvăluiţi ca având un comportament reprobabil manifestă puţine semne de căinţă. Nu numai că au abuzat de sistem, dar par să simtă că au dreptul să abuzeze de el.

Pentru a investiga acest aspect, Lammers şi Galinsky au conceput un al treilea set de experimente, pentru a delimita conceptul de putere de cel al îndreptăţirii de a o avea.
Jumătate din cei 105 de participanţi au fost rugaţi să scrie despre o experienţă din trecut în care li s-a acordat în mod legitim un rol de mare putere sau de mică putere. Ceilalţi au fost rugaţi să scrie despre o experienţă de putere mică sau mare în care nu au simţit că puterea lor (sau lipsa acesteia) a fost legitimă.

Citeste si:  Taifunul Rammasun a provocat pagube de miliarde de dolari în China

Toţi voluntarii au fost apoi rugaţi să evalueze cât de imoral ar fi pentru cineva să ia o bicicletă abandonată, mai degrabă decât să raporteze găsirea ei la poliţie. Au fost, de asemenea, întrebaţi dacă ar avea cu adevărat nevoie de o bicicletă, cât de probabil ar fi să şi-o însuşească şi nu să raporteze găsirea ei. Cei puternici cărora li s-a indus să creadă că sunt îndreptăţiţi să deţină puterea au manifestat acte de ipocrizie morală.

Cu toate acestea, o caracteristică interesantă a apărut în rândul participanţilor la o situaţie de mare putere, care au simţit că nu merită poziţiile lor înalte. Aceşti oameni au arătat o tendinţă similară cu cea găsită la persoanele cu putere mică – de a fi dure cu ele însele şi mai puţin dure privind alte persoane, dar efectul a fost mult mai dramatic. Lammers şi Galinsky numesc aceasta “hipercrisie” inversată.

Ei susţin, prin urmare, că persoanele cu putere despre care cred că o merită încalcă regulile nu numai pentru că se pot descurca, dar şi pentru că simt la un anumit nivel intuitiv că au dreptul să ia ceea ce doresc. Acest sentiment de îndreptăţire este esenţial pentru a înţelege de ce oamenii se poartă reprobabil atunci când deţin o funcţie înaltă.

Citeste si:  Ancheta DNA în domeniul farmaceutic: 11 firme importante sunt implicate în dosar

În absenţa acestui sentiment de îndreptăţire, abuzurile vor fi mai puţin probabile. Cuvântul “privilegiu” se traduce ca “lege privată”. Dacă Lammers şi Galinsky au dreptate, sentimentul pe care unii oameni puternici par să îl aibă că lor li se aplică legi diferite nu este doar o perdea convenabilă de fum. Ei cred cu adevărat acest lucru.
Ceea ce explică “hipercrizia” este mai puţin evident.

Este cunoscut, totuşi, din experimente asupra altor specii că, dacă cei aflaţi în partea de jos a ierarhiei dominante arată semne de superioritate, cei de la vârf reacţionează rapid şi agresiv. Hipercrizia ar putea fi, astfel, un semnal de supunere – exagerat la fiinţe care se simt ele însele în locul greşit în ierarhie. Prin aplicarea de privilegii inverse pentru ele, speră să scape de pedeapsa din partea dominatorilor reali.
Poate că lecţia este faptul că corupţia şi ipocrizia sunt preţul pe care societăţile îl plătesc pentru că sunt conduse de bărbaţi alfa (şi, în unele cazuri, de femei alfa). Alternativa este, oare, leadershipul prin persoane mai slabe?

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata