Bill Gates crede că SUA vor avea nevoie de ani de zile pentu a se reface economic

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a declarat luni (25 ianuarie 2010) că economia Statelor Unite ale Americii (SUA) ar putea avea nevoie de ani de zile pentru a-şi reveni din recesiune şi a prezis că taxele vor creşte pentru a reface echilibrul bugetului federal, relatează Reuters.

În cadrul emisiunii „Good Morning America”, de pe postul de televiziune ABC, Gates a avertizat că o intervenţie guvernamentală prea pronunţată nu reprezintă un lucru pozitiv, şi i-a cerut preşedintelui Barack Obama să-şi orienteze politicile asupra unor chestiuni pe termen lung, precum educaţia în scopul combaterii efectelor celei mai grave recesiuni de la Marea Depresiune.

„Când ai o asemenea criză financiară, îţi trebuie ani să-ţi revii”, a declarat cofondatorul Microsoft. „Bugetul este foarte, foarte dezechilibrat. Şi chiar în condiţiile în care economia îşi revine, fără schimbări în politica de taxe nu va ajunge din nou la echilibru. Taxele vor trebui să crească iar acordarea de drepturi salariale să fie moderată”, a adăugat el.

Citeste si:  Neutronii ar putea fi cheia elucidării misterului materiei întunecate şi a energiei întunecate

Bill Gates a făcut aceste declaraţii cu două zile înainte de discursul lui Obama privind starea naţiunii, în privinţa căruia se anticipează că se va orienta exclusiv asupra unor probleme economice, precum crearea de noi locuri de muncă.
„Avem o refacere lentă şi toată lumea este frustrată de ritmul acestei reveniri. Dar nu cred că guvernul ar putea să schimbe ceva şi, prin magie, să mărească viteza acestui proces. Dacă încerci să faci prea mult, asta poate duce la distorsionarea lucrurilor. Rolul guvernului este mai degrabă unul pe termen lung, de a investi în educaţie„, a apreciat Bill Gates.

Bill Gates a precizat că SUA au nevoie ca liderii lor să comunice cinstit cu poporul american în privinţa provocărilor cu care se confruntă ţara pe termen lung şi a sacrificiilor necesare.
„Avem nevoie de leadership pentru realizarea de compromisuri pe termen lung şi sper că nu vom face reduceri în zone-cheie precum ajutorul pentru ţările sărace. Dar în mod sigur vor exista reduceri”, a mai opinat cel mai bogat om din lume.

Citeste si:  Franţa: medici din ce în ce mai în vârstă şi din ce în ce mai puţini
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner