Se pare că visul interzis de pe vremea ‘războiului rece’ începe să se realizeze. Pe atunci, nici nu puteai să-ţi imaginezi că, sub ropot de aplauze, în Piaţa Roşie ar putea trece în pas de defilare, chiar în faţa Mauzoleului lui Lenin şi de-a lungul zidului Kremlinului, atât soldaţi ruşi, cât şi militari din ţări membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Cu toate acestea, la parada din 9 mai 2010, ce va marca cel de-al 65-lea jubileu al victoriei asupra fascismului, ar urma să participe unităţi din Franţa, Marea Britanie şi SUA. Această paradă militară comună este menită să devină un nou capitol în lentul proces de încălzire a relaţiilor dintre Rusia şi lumea occidentală, notează cotidianul italian La Repubblica.
De fapt, doar Franţa şi-a dat deocamdată acordul de a participa la parada din Piaţa Roşie, însă militarii ruşi sunt convinşi că Washingtonul şi Londra vor accepta la rândul lor surprinzătoarea propunere a Kremlinului. Potrivit publicaţiei italiene, SUA şi Marea Britanie aşteaptă un moment mai convenabil pentru a da un răspuns oficial pozitiv, iar ambasadele din Rusia ale celor două ţări membre NATO lucrează deja la partea organizatorică a acţiunii.
Ministerul Apărării al Franţei a decis că la Moscova vor fi trimişi 70 de militari ai regimentului desfăşurat la Colmar al forţelor aeriene ale ţării. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest regiment se numea ‘Normandie-Niemen’ şi a contribuit substanţial la victoria asupra trupelor germane. A mericanii ş i britanicii e laborează de asemenea cu mare atenţie componenţa de legaţiilor, pentru a putea fi la înălţime, subliniază ziarul italian.
Între timp, potrivit La Repubblica, au început negocieri secrete pe marginea unei probleme destul de delicate: camuflarea Mauzoleului lui Lenin. Anul trecut, guvernul rus l-a ascuns ruşinat în spatele unui tricolor imens în culorile Rusiei (alb, albastru, roşu), iar o asemenea variantă ar putea fi pusă în aplicare şi cu ocaziţia participării oaspeţilor occidentali.