Adrian Năstase: PSD se află într-un declin evident

Partidul Social Democrat (PSD) nu a cunoscut în ultimii ani evoluţii electorale fantastice şi, mai mult, faţă de momentul 2004 se află într-un declin evident, scrie miercuri (27 ianuarie 2010) pe blogul personal preşedintele Consiliului Naţional al formaţiunii, Adrian Năstase.

„Deşi momentul cel mai dramatic din ultimii ani a fost depăşit într-o oarecare măsură, suntem încă departe de a mai fi principalul partid de pe scena politică internă. În perioada 2004-2007, ne-am aflat în cel mai mare declin.
Faptul că la europarlamentare (unde într-adevăr, prezenţa la urne este mai mică) am luat cel mai mic scor ne indică faptul că, înainte de 2007, nucleul nostru dur se aflase în degringoladă”, argumentează fostul premier.

Potrivit lui Adrian Năstase, „PSD a pierdut pe toate fronturile”. „În nici un tip de alegeri nu au reuşit o evoluţie pozitivă, în afara europarlamentarelor, unde am reuşit să recuperăm ceva după minimul din 2007.
Cel mai dificil moment, europarlamentarele din 2007, a fost depăşit totuşi, dar evoluţia din 2009 a fost mai degrabă descendentă decât ascendentă – cel puţin la nivel de procente politice, unde nu am mai atins pragul de 33% din toamna lui 2008,”, a afirmat liderul CN al PSD.

Comparativ cu 2004, Năstase spune că electoratul PSD s-a redus cu peste un milion de votanţi. „Evoluţia electorală negativă a partidului se reflectă cel mai bine în scăderea numărului de reprezentanţi politici pe care îi avem: parlamentari, primari, consilieri locali şi judeţeni.
Peste tot am înregistrat pierderi de mandate, cu excepţia Senatului şi a europarlamentarilor”, susţine Adrian Năstase, care a făcut pe blog o analiză detaliată a rezultatelor alegerilor din ultimii ani.

Citeste si:  Primul pas spre suspendarea preşedintelui e să scăpăm de Guvernul Boc

El a arătat, între altele, că, faţă de 2004, PSD a pierdut în 2008 654 de primari – reprezentând o scădere cu 33% faţă de numărul de mandate din 2004, 2.853 de posturi de consilieri locali (o scădere de 19% faţă de numărul de mandate din 2004), 91 de conslieri judeţeni (o scădere de 17% faţă de totalul mandatelor noastre din 2004), în vreme ce PNL a obţinut în plus 16 mandate (cu 6% mai multe ca în 2004), iar PD-L şi-a dublat numărul de consilieri judeţeni, obţinând cu 229 mai multe mandate.

„La începutul acestui an, constatăm că lista noastră de deputaţi este are un deficit de opt oameni faţă de 2004 şi de 12 faţă de rezultatul alegerilor din 2008. (…) Singura evoluţie relativ pozitivă a fost la europarlamentare, unde noi am obţinut în 2009 cu un mandat în plus faţă de 2007, când însă numărul de mandate al PD-ului fusese crescut artificial prin rezultatul foarte bun al PLD-ului”, a adăugat Năstase.

Citeste si:  Ministrul Transporturilor cere investigarea incendiului izbucnit la trenul IR 1825

Liderul CN al PSD remarcă totodată că „nu există niciun judeţ” în care la alegerile prezidenţiale din 2009 partidul să fi obţinut mai multe voturi decât în 2004, cel puţin în primul tur de scrutin – atunci când formaţiunea a participat cu forţele proprii la confruntarea pentru Cotroceni.
Nu în ultimul, rând, Adrian Năstase constată că, „din păcate pentru PSD”, dreapta domină deja în mediul rural după 2007, fiind cu peste 10% în faţa social-democraţilor, în timp ce la europarlamentarele din 2009, chiar şi singur, PD-L a egalat scorul obţinut de PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner