Emoţiile de bază au un caracter universal

Emoţiile de bază – bucuria, ura, frica şi tristeţea – constituie un limbaj universal, pe înţelesul tuturor grupurilor lingvistice şi etnice.

Aceste emoţii sunt marcate de sunete care sunt interpretate de oameni în acelaşi mod, indiferent de fondul lor lingvistic, naţional şi cultural, notează cotidianul rus Gazeta.

Apartenenţa oamenilor la unul şi acelaşi grup este confirmată de numeroase semne genetice şi morfologice. În afară de aceasta, oamenii deţin un sistem de comunicare la fel de complicat, cu ajutorul căruia îşi transmit ideile, sentimentele şi intenţiile.
Cu ajutorul limbii, sunetelor, mimicii feţei şi poziţiei, oamenii îşi pot dezvălui reciproc un spectru extrem de larg de emoţii şi de senzaţii. Aici, însă, încep diferenţele lingvistice, care la oameni din ţări diferite se referă nu doar la cuvinte, ci şi la ‘limbajul trupului’: poziţii şi gesturi.

Emoţiile de bază, însă, constituie un limbaj universal pentru toţi oamenii de pe planetă. Râsul, ura, frica şi tristeţea sunt trăite la fel de toţi oamenii, se afirmă în studiul publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
Un grup de cercetători de la University College London au iniţiat un fel de ‘universalizare’ a emoţiilor, studiind sunetele scoase de oameni în momente de fericire, ură, frică, tristeţe, dezgust şi uimire.

Citeste si:  O treime dintre tinerele femei intră pe Facebook, imediat ce se dau jos din pat

Pentru comparare erau luate emoţiile core spunzătoare manifestate de locuitori ai Marii Britanii, precum şi cele maifestate de populaţia himba – un grup de circa 20.000 de persoane, care trăiesc în sate izolate în nordul Namibiei. Dacă britanicii duc viaţa obişnuită a omului modern, atunci himba trăiesc într-o lume total tradiţională, fără curent electric, canalizare, învăţământ şi în general fără contacte cu persoane de alte etnii şi grupuri sociale.

Voluntarilor care au participat la studiu li s-a propus să asculte o scurtă poveste creată în jurul unei anumite emoţii (de exemplu, o poveste despre tristeţea unui om căruia îi murise recent o persoană apropiată). La sfârşitul poveştii răsunau două sunete: de exemplu, un plâns şi un râs, iar persoana era rugată să asocieze cu textul respectiv unul dintre cele două sunete.

În acelaşi timp, britanicilor li se propuneau plânsul şi râsul poporului himba şi viceversa. Înlocuirea ‘plânsului naţionaľ nu i-a împiedicat pe oameni să evalueze coloratura lui emoţională: şi britanicii, şi himba au recunoscut cu succes ‘sunetele străine’ de ură, frică, bucurie, tristeţe şi uimire.
Astfel, autorii studiului au conchis că emoţiile de bază constituie limbajul comun al oamenilor, plasat la baza omenirii, nu care s-a dezvoltat în cadrul dinamicii culturilor, raselor şi naţiunilor.

Citeste si:  Falimentul Greciei va avea consecinţe incalculabile asupra pieţelor financiare

Cel mai bine oamenii recunosc sunetul cel mai pozitiv: râsul. Ascultătorii de ambele naţionalităţi au explicat că râsul este semnul bucuriei sau al veseliei, prezentând în acest sens exemplul cel mai simplu: senzaţia de gâdilare. Gâdilatul este o emoţie şi mai universală, ea este înţeleasă nu doar de oameni, ci şi de alte mamifere, în special de cimpanzei.
Acest lucru ne face să presupunem că râsul are rădăcini evoluţioniste mai adânci. Este posibil ca el să fi apărut ca parte a unei discuţii vesele dintre mamă şi pruncul său nou-născut, explică autorii studiului.

Cu toate acestea, caracterul universal caracteristic râsului nu este specific tuturor sunetelor pozitive. De exemplu, sunetul care exprimă satisfacţia este în general specific unui grup cu comuniune socială şi lingvistică. Nu este exclus ca emoţiile pozitive mai complicate să fi servit la unirea societăţii, fiind din această cauză mai specifice şi asigurând diferenţierea dintre ‘străini’ şi ‘ai noştri’.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner