Kelemen Hunor: Ne trebuie un Pact pentru Cultură după modelul celui pentru Educaţie

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, consideră că subfinanţarea bugetară a culturii s-ar putea rezolva prin amendarea Ordonanţei 77/2009, în sensul reintroducerii acelei reglementări prin care Loteria Naţională şi domeniul jocurilor de noroc să contribuie cu un anumit procent la finanţarea culturii şi prin stabilirea unui procent fix din PIB pentru domeniul culturii.

Într-un interviu, ministrul Culturii vorbeşte şi despre faptul că îşi doreşte un Pact pentru Cultură, care să implice nu numai partidele politice, ci şi alte instituţii, precum Academia Română, Institutul Cultural Român sau actori ai spaţiului public, cum ar fi organisme mass media, ONG-uri.

Cu privire la poziţia Ministerului Culturii faţă de situaţia de la Roşia Montana, liderul UDMR a menţionat că, în primul rând, trebuie continuate cercetările arheologice de către profesioniştii în domeniu. Primul pas, spune ministrul, poate fi făcut după ce specialiştii se vor pronunţa asupra valorii şi importanţei sitului aflat în zona respectivă, ei fiind cei care vor decide dacă exploatarea minieră va duce sau nu la distrugerea acestor vestigii.

O problemă pe care ministerul Culturii va trebui să o rezolve cât mai repede este cea legată de Castelul Peleş, dat fiind faptul că în luna martie expiră contractul MCPN cu Casa Regală. Kelemen a declarat că optează pentru renegocierea chiriei sau cumpărarea în rate a Castelului. „Peleşul este un simbol turistic internaţional al României şi cred că toate părţile au interesul să păstrăm acest simbol în circuitul turistic al ţării”, a afirmat ministrul Culturii.

Este pentru prima dată când comisiile parlamentare de cultură au votat să aloce Culturii 1% din PIB. Cu toate acestea, recomandarea nu a fost acceptată de plen. Propunerea parlamentarilor v-a surprins, credeţi că anul viitor ea va fi şi aplicată?

Kelemen Hunor: Nu sunt fericit, dar nici nu pot spune că m-a surprins decizia plenului. Trăiesc cu picioarele pe pământ şi nu m-am aşteptat la minuni. În toată perioada postcomunistă, cultura a fost subfinanţată, iar acum e un buget de criză.

Pe de altă parte, ştiu şi faptul că subfinanţarea bugetară a culturii s-ar putea rezolva prin amendarea Ordonanţei 77/2009, în sensul reintroducerii acelei reglementări prin care Loteria Naţională şi domeniul jocurilor de noroc să contribuie cu un anumit procent la finanţarea culturii şi prin stabilirea – şi sper ca anul viitor să se întâmple acest lucru – unui procent fix din PIB pentru Cultură.
Propunerea mea a fost de 1%, iar argumentul este că, din toate timpurile, cultura a fost şi va rămâne mereu cel mai important şi mai durabil „produs” al unei naţiuni. În timp, cultura este însăşi viaţa unei naţiuni. Dacă vrem ca România să trăiască, trebuie să şi finanţăm. Altfel nu se poate!

Dincolo de promisiuni şi speranţe, bugetul alocat Culturii este, anul acesta, aproximativ 700 de milioane. Ce iniţiative vor fi duse până la capăt cu această suma şi ce proiecte vor fi abandonate?

Kelemen Hunor: Foarte exact, 689 de milioane de lei, tot cât anul trecut. Din această sumă nu vom putea demara proiecte noi, proiecte de amploare. Dar vom putea finanţa în continuare evenimentele culturale naţionale şi internaţionale de carte, muzică, teatru, film şi artă plastică. Am moştenit şi proiecte care se află în derulare, mai cu seamă în domeniul reabilitării patrimoniului.

Nu avem bani pentru toate, dar vom încerca să le rezolvăm în aşa fel încât folosirea banilor să se facă eficient: să finalizăm proiectele mai importante sau care se află în faze terminale şi să atingem nişte faze care să permită rămânea în conservare la proiectele mai complicate. Vreau să fiu bine înţeles: nu vom abandona niciun proiect! Dar trebuie să stabilim o strategie de folosire a banilor. Important este să analizăm cu atenţie şi obiectivitate fiecare caz în parte.

Vreau, pe de altă parte, să absorbim mai mulţi bani europeni. Voi încuraja toţi actorii instituţionali, Consilii Judeţene sau locale, primării, ONG-uri, să propună proiecte cu finanţare europeană. Vreau ca aceste proiecte să acopere măcar o parte din zona pe care bugetul din acest an nu o poate susţine.

Când aţi preluat mandatul de ministru de la Theodor Paleologu, acesta a vorbit despre „nevoia de a nu se intra cu cizmele politicii de partid în domeniul culturii”. Aţi simţit, până acum, vreo presiune politică, aţi văzut vreo urmă de talpă politică în domeniul pe care-l gestionaţi?

Kelemen Hunor: Ce să vă spun? În primul rând, nu sunt omul care să cedeze unor presiuni politice – de orice culoare ar fi. Cea mai grea presiune este lipsa resurselor financiare, faptul că nu putem să finanţăm toate proiectele care ar merita un sprijin financiar din partea Ministerului. Şi, în paranteză, apropo de ceea ce aţi amintit în întrebare, i-aş da o replică predecesorului meu: astăzi sunt mai periculoşi pantofii de firmă decât cizmele de partid!

A fi „numărul doi” într-un partid parlamentar este o forţă pentru un ministru?

Kelemen Hunor: Nu pot să fiu ipocrit! Sigur că sprijinul partidului este important. Ăsta e, de altfel, şi sensul politic al democraţiei: partidul este entitatea care vine cu o viziune, cu o direcţie, cu un proiect politic pentru guvernarea unei ţări. Pe de altă parte, nu partidul este cel care vine să facă treabă în minister. Ca să fii un bun ministru, trebuie să fii un bun administrator, un bun manager.

Şi mai e ceva! Trebuie să crezi în ceea ce faci! Pentru mine, dar şi pentru UDMR, formaţiunea politică din care provin, cultura este, ca şi educaţia, un domeniu fundamental al vieţii sociale. Pe scurt, mă simt şi motivat, şi sprijinit în această funcţie.

Ministrul dinaintea dumneavoastră vorbea despre o strategie comună cu Ministerul Turismului, pentru promovarea turismului cultural. Veţi continua această iniţiativă, vedeţi ca fiind necesară colaborarea cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului?

Kelemen Hunor: Da, categoric! Sunt deschis la orice fel de colaborare, cu atât mai mult către ministerul cu cele mai importante sume din buget. Chiar am stabilit cu doamna ministru să avem o întrevedere în februarie să stabilim detaliile. Printr-un astfel de parteneriat, ne vom bucura de un plus de resurse, măcar pe partea de reabilitare a patrimoniului.

Şi mai e un argument: cultura nu poate fi o arhivă, o sumă de obiecte conservate într-un depozit. Cultura trebuie văzută, auzită, admirată. Şi ea trebuie să existe şi să funcţioneze în sistemul economic al unei ţări.Va trebui să stabilim concret care ar fi proiectele de turism cultural în care vom putea colabora.

Legat tot de turism, Castelul Peleş este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. Cât timp statul român va rămâne chiriaş la Peleş? În cazul în care Familia Regală va dori să vândă Castelul, va avea statul banii necesari să-l cumpere? Cum veţi convinge guvernanţii că este important ca el să fie cumpărat de către stat?
Kelemen Hunor: În martie expiră contractul ministerului cu Casa Regală şi va trebui să ne aşezăm din nou la discuţii.

Statul român are drept de preempţiune în cazul în care Casa Regală ar dori să vândă castelul. Eu aş opta, deocamdată, pentru renegocierea chiriei sau cumpărarea în rate. Trebuie să vedem, însă, ce se poate face cu colecţia de acolo. Dacă imobilul intră în circuit civil – aşa cum a intrat Castelul Bran – ar trebui să scoatem colecţia de acolo, şi, probabil, ar trebui s-o împărţim la diferite muzee.

Dar, fireşte, în acest caz, nu ar mai avea aceeaşi valoare. Valoarea castelului şi valoarea colecţiei se susţin reciproc. În fine, Peleşul este un simbol turistic internaţional al României şi cred că toate părţile au interesul să păstrăm acest simbol în circuitul turistic al ţării.

În privinţa patrimoniului naţional, ce proiecte are ministerul pentru conservarea lui?

Kelemen Hunor: Avem o serie de monumente în curs de reabilitare în cadrul Programul Naţional de Restaurare. Sper ca în acest an să reuşim să mai închidem câteva dintre şantiere, să finalizăm câteva lucrări. Aşa cum am amintit la început, în 2010, nu vom deschide şantiere noi, decât în cazuri excepţionale sau de urgenţă. Înainte de toate, în acest an ne-am propus să asigurăm întreţinerea şi punerea în valoare a monumentelor deja restaurate.

Iar pe termen mediu voi cere ca în proiecţia bugetară 2011-2012 să se suplimenteze fondurile ministerului în mod special pentru reabilitarea imobilelor de patrimoniu. Este un obiectiv de interes general, cu atât mai mult cu cât aceste lucrări de restaurare au şi un impact social prin crearea a noi locuri de muncă pe perioada lucrărilor, care, după cum ştiţi, sunt laborioase, necesită muncitori cu diverse calificări şi durează mult, în comparaţie cu lucrările de construcţii obişnuite.

Care va fi strategia Ministerului Culturii cu privire la situaţia de la Roşia Montana?

Kelemen Hunor: Strategia este respectul legilor româneşti şi europene în vigoare. Cercetările arheologice trebuie să continue şi să fie finalizate de către profesioniştii din domeniu. Va trebui ca aceştia să se pronunţe asupra valorii şi importanţei sitului aflat în această zonă şi dacă exploatarea minieră va duce sau nu la distrugerea acestor vestigii. Paşii următori se pot face doar după acest aviz al profesioniştilor.

Pe lângă Roşia Montana, un alt subiect ce a iscat controverse şi dispute este legat de Centrul Naţional al Cinematografiei şi de RADEF. Avem succese cinematografice, dar şi scandaluri şi zeci de localităţi care nu au nici măcar un cinematograf. Va exista o soluţie în acest domeniu? Strategii noi sau chiar modificări de legislaţie…

Kelemen Hunor: Există un orizont de aşteptare pe care voi încerca să-l cunosc mai în detaliu. Nu îmi fac iluzia că voi putea să mulţumesc pe toată lumea. Sunt foarte multe puncte de vedere, foarte multe „adevăruri” şi „dreptăţi”, concepţii foarte diferite – de la procesul de finanţare a creaţiei cinematografice până la funcţionarea, tehnică, a CNC-ului.

În cursul lunii februarie, voi începe consultările cu părţile implicate. În privinţa finanţării, eu voi propune o formă de creditare de tip european. Dar trebuie să găsim o soluţie pe care să o adopte o majoritate „mare”, cât mai apropiată de un consens.
În ceea priveşte sălile de cinematograf, eu am declarat în mai multe rânduri că trebuie să căutăm soluţii ca fiecare municipiu reşedinţă de judeţ să aibă o sală proprie. Împreună cu consiliile locale trebuie să stabilim metoda cea mai eficientă de administrare a acestora, încât spaţiile respective să fie destinate, în mod special, proiecţiei de film.

Ce soluţii identificaţi cu privire la revolta artiştilor faţă de intenţia Ministerului Muncii de eliminare a excepţiei de la plata CAS pentru contractele de drepturi de autor?

Kelemen Hunor: În momentul de faţă, cred că ar trebui păstrate facilităţile existente pentru artişti, inclusiv excepţia de la plata CAS. Această problemă necesită o dezbatere publică, pentru că trebuie făcută o diferenţiere între artişti şi celelalte categorii profesionale remunerate tot pe contracte de drepturi de autor.

Cei care contribuie deja din salariu sau pensie la ajutorul social nu ar trebui să plătească suplimentar, ci ar trebui să le dăm posibilitatea să aleagă sursa de venit din care doresc să contrubuie. Moral ar fi, însă, ca toată lumea să se supună principiului contribuabilităţii. În Uniunea Europeană nu există o reglementare unitară, dar principiul se aplică – în diferite moduri – la toate categoriile de contribuabili.

Care credeţi că este cea mai mare problemă cu care se confruntă cultura noastră şi care credeţi că sunt elementele care ar ajuta-o să se evidenţieze pe plan internaţional?

Kelemen Hunor: Ne întoarcem la prima întrebare! Problema fundamentală, acută şi cronică în acelaşi timp, este subfinanţarea. La noi, cultura nu trăieşte, supravieţuieşte! Şi asta de foarte mulţi ani, nu de ieri! Fireşte, soluţia este o strategie pe termen lung care să ne scoată dintr-un anumit cerc vicios: cultura nu atrage pentru că nu are bani şi nu are bani pentru că nu atrage!

Aici trebuie să recunoaştem că apar şi alte probleme, de exemplu, lipsa de educaţie, lipsa unor materii – cel puţin opţionale – de formare şi cultivare a simţului artistic în şcoli, ceea ce duce la lipsa acută a unor consumatori avizaţi de artă şi cultură. O strategie pe termen lung trebuie să pornească de la ideea că nu numai oamenii trebuie să vină înspre cultură, ci şi cultura trebuie să vină înspre oameni. Eu am venit în minister cu o idee. Aceea că ne trebuie un Pact pentru Cultură.

Pe acelaşi principiu ca şi Pactul pentru Educaţie, dar, sper, mai puţin politizat. Şi părţile acestui Pact ar trebui să fie nu numai partidele politice, ci şi alte instituţii – Academia, Institutul Cultural Român – sau actori ai spaţiului public: organisme mass media, ONG-uri etc. Un asemenea Pact pentru Cultură ar însemna o continuitate a proiectelor la nivel administrativ, dar şi un sistem de sprijin reciproc al tuturor actorilor implicaţi în domeniu.

Şi ar fi garanţia că putem ieşi din cercul vicios de care vorbeam mai devreme. Pactul pentru Cultură ar fi şi o soluţie pentru „ieşirea în lume” a culturii României. Dacă vom reuşi să conştientizăm noi înşine valorile pe care le avem, vom şti să le şi promovăm pe plan extern.

Hochei, romane cu indieni, rock, medicină veterinară, filozofie, politică, jurnalism, fotografie şi poezie… este aceasta o combinaţie care o să v-ajute ca ministru al Culturii?

Kelemen Hunor: Atunci când ajungi să lucrezi într-un minister al Culturii, orice experienţă e utilă! Dar, dincolo de glumă, mă ajută mai ales cei patru ani de experienţă ca secretar de stat în acest minister, cei 10 ani în care am activat ca deputat în Parlamentul României, membru în comisia de cultură, anii de activitate ca redactor de revistă culturală, munca de organizare din activitatea politică.
Pe aceste experienţe mă bazez. În rest, mă bucur, cât îmi permite timpul, de toate pasiunile şi preocupările care ne fac, ca oameni, mai frumoşi, mai drepţi, mai buni.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.