Microîntreprinderile vor plăti impozit pe profit

Microîntreprinderile intră în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit, începând cu data de 1 ianuarie 2010, informează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Potrivit sursei citate, în conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, prin modul de reglementare a cotelor de impozitare numai pentru anii 2007 – 2009.

Pe cale de consecinţă, începând cu 1 ianuarie 2010, prevederile Titlului IV „Impozit pe veniturile microîntreprinderilor”, normele metodologice de aplicare corespunzătoare, precum şi alte prevederi incidente acestui sistem nu mai produc efecte juridice.
Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2010, microîntreprinderile care până la data de 31 decembrie 2009 au aplicat prevederile Titlului IV din Codul fiscal vor intra în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit, potrivit Titlului II „Impozitul pe profit” din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner