Este posibil ca proprietarul fostei vile finlandeze din Sortavala să fie o rudă a lui Putin

Proprietarul fostei vile construite de finlandezi în localitatea Sortavala, aflată azi în componenţa Rusiei, ar putea fi o rudă a premierului rus Vladimir Putin, afirmă publicaţia finlandeză Helsingin Sanomat.

Această vilă, aflată pe malul lacului Ladoga, în apropiere de oraşul Sortavala din regiunea Karelia, a fost construită în 1908 după proiectul lui Eliel Saarinen pentru chirurgul Gustav Winter.
Dacă este să se dea crezare zvonurilor care circulă la Sotravala, noul proprietar este o rudă a lui Vladimir Putin, scrie publicaţia, precizând că aceste zvonuri nu pot fi verificate, deoarece compania ZAO Nord Inter House, căreia îi aparţine terenul, nu a înscris la autorităţile ruseşti de registratură reestrul acţionarilor săi.

Se ştie doar că 20 la sută din acţiuni au fost achiziţionate de banca ‘Rusia’, al cărei cel mai mare acţionar, Iuri Kovalciuk, este prieten cu Vladimir Putin, se spune în articol. După războiul sovieto-finlandez, vila a devenit casă de odihnă pentru membrii Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, iar în secolul XXI magnatul local Mark Kogan a construit lângă această vilă cottage-uri pentru turişti.

Cu un an în urmă, cu puţin timp înainte de decesul său, Kogan a vândut acest complex teritorial. Văduva lui Kogan, Irina, a rămas să lucreze aici în calitate de director al companiei. În interviul oferit publicaţiei finlandeze, Irina Kogan a dat asigurări că localitatea turistică îşi va continua funcţionarea, iar vila reconstruită va fi deschisă pentru vizite.

Referitor la proprietar, Irina Kogan a anunţat doar că este vorba de un locuitor din Sankt Petersburg. ‘Nu ştiu a cui rudă este el, dar în orice caz numele lui de familie nu este Putin’, a declarat Irina. Publicaţia precizează că după interviu un miliţian i-a verificat actele reporterului finlandez. Miliţianul era însoţit de un bărbat îmbrăcat în civil, care l-a întrebat pe reporter de ce îl interesează această casă, în ce spirit şi când va fi publicat articolul său.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.