FMI: În Letonia, România, Serbia, Belarus şi Ucraina, situaţia este mult mai dificilă decât în Ungaria

0

Ungaria, deşi continuă să aibă probleme, este în direcţia bună, în timp ce în alte ţări, cum ar fi Letonia, România, Serbia, Belarus şi Ucraina, situaţia este mult mai dificilă, a declarat luni (1 februarie 2010) directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, într-un interviu acordat cotidianului austriac ‘Der Standard ‘, citat de Budapest Business Journal.

‘Nu voi spune că totul este în ordine în Ungaria, dar ţara este pe calea cea bună’, a afirmat oficialul FMI. Organizaţia a sprijinit un program guvernamental cuprinzător în Ungaria şi Polonia, care au beneficiat de o linie de credit flexibilă, care a calmat pieţele. Şeful FMI a explicat că în aprilie, la summitul G20, FMI va propune perceperea unei taxe pe activităţile financiare, din două motive: în primul rând, prin această metodă sectorul financiar va fi descurajat să-şi asume riscuri excesive, iar taxa va ajuta la crearea de fonduri în cazul în care sistemul bancar va avea nevoie să fie salvat de o eventuală criză.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.