Grevă în administraţia publică locală

0

Sindicatele afiliate la Federaţia Naţională din Administraţia Publică Locală vor intra marţi în grevă de avertisment, cu întreruperea lucrului timp de două ore, a anunţat luni (1 februarie 2010) în cadrul unei conferinţe de presă, Romel Neagu, preşedinte executiv al FNSA.

Sindicaliştii protestează faţă de scăderea salariilor, faţă de disponibilizările de personal anunţate, faţă de încălcarea prin acte emise de Guvern a principiilor constituţionale ce privesc negocierile colective şi dreptul autorităţilor locale de a-şi gestiona propriile resurse financiare în baza principiului autonomie locale şi financiare.

Marţi va fi întreruptă activitatea în cadrul Primăriei generale a Capitalei, cât şi la Consiliul municipal, la primăriile municipale şi consiliile judeţene din Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Braşov, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti, Sibiu, Oradea, Arad, Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău, Tulcea, Deva şi alte peste 200 de localităţi, municipii, oraşe sau comune din ţară.

Peste 44.000 de angajaţi vor fi în grevă de avertisment. În aceste unităţi, activitatea se va relua după două ore de la începerea programului, greva având loc între 8.30 şi 10.30. Pe data de 9 februarie, sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului Muncii şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar în 12 februarie va fi declanşată greva generală pe termen nelimitat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.