Leul, printre monedele cu cea mai puternică apreciere din lume, în raport cu euro

0

Leul a înregistrat, în ianuarie 2010, cea mai mare apreciere din Europa în raport cu euro şi una dintre cele mai mari din lume, conform unei analize realizate de X-Trade Brokers.

Euro şi-a continuat declinul faţa de majoritatea monedelor, situaţia din Grecia continuând să erodeze încrederea în moneda europeană. Dolarul american pune, la rândul său, presiune pe euro, apreciindu-se atât datorită creşterii economice spectaculoase a SUA în ultimul trimestru al anului trecut, cât şi ca urmare a relansării ‘speranţelor’ privind o posibilă creştere a dobânzii de referinţa.

Yenul japonez a avut cea mai mare apreciere în raport cu euro, conform raportului X-Trade Brokers. ‘În luna ianuarie, yenul japonez a marcat cea mai mare apreciere faţă de moneda euro, de 5,91 la sută, urmat – conform perechilor valutare tranzacţionate prin platforma X-Trade Brokers – de leu, care a înregistrat o creştere de 3,12 la sută. Evident, în ambele cazuri, au fost mai mulţi factori care au condus la aceste evoluţii, numitorul comun fiind deprecierea generală a euro, ca urmare a situaţiei delicate a Greciei, ce afectează încrederea în moneda europeană.

Faţă de dolarul american, euro a scăzut cu 3,05 la sută de la începutul anului şi până la sfârşitul săptămânii trecute, creşterea economică realizată de SUA în ultimul trimestru al anului trecut susţinând puternic acest trend’, a afirmat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală şi de Est.

Perechea EUR/JPY a început anul cu o valoare de 132,97 şi a încheiat săptămâna trecută la nivelul de 125,10. Faţă de dolarul american, euro a scăzut de la 1,4301 dolari pentru 1 euro la începutul lunii ianuarie la 1,3864 dolari pentru 1 euro la închiderea şedinţei de vineri, evoluţia fiind susţinută de anunţarea unei creşteri economice cu 5,7 la sută a economiei SUA în trimestrul al patrulea al anului trecut- peste aşteptările analiştilor.

În ceea ce priveşte leul, creşterea se datorează atât atacurilor pe aprecierea monedei naţionale realizate de speculatorii din străinătate, cât şi veştilor pozitive privind eliberarea noilor tranşe din împrumutul FMI. De asemenea, faptul ca dobânda de referinţă a rămas cea mai ridicată din UE (chiar şi dupa ultima ajustare) a încurajat investiţiile şi cererea de lei, susţinând aprecierea monedei naţionale, arată analiştii de la X-Trade Brokers.

Euro a înregistrat scăderi faţă de majoritatea monedelor de pe continent: faţă de euro, zlotul polonez s-a întărit cu 1,58 la sută, coroana cehă cu 0,53 la sută, francul elveţian cu 0,85 la sută, lira sterlină cu 2,29 la sută etc. Forintul a scăzut cu 0,49 la sută de la începutul lunii ianuarie şi până la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de vinerea trecută, fiind considerat încă de mulţi analişti drept supra-apreciat faţă de moneda euro şi starea economiei Ungariei.

‘Privind evoluţia leului în luna ianuarie, trebuie subliniat că acesta a oferit printre cele mai bune oportunităţi de câştig de pe piaţa, întrucât a manifestat o volatilitate ridicată în raport cu dolarul american, respectiv de 5,21 la sută, între valorile minimă şi, respectiv, maximă înregistrate în ianuarie. Din aceasta perspectivă, leul s-a aflat în acelaşi eşalon cu euro, yenul japonez şi dolarul australian, care au variat de asemenea cu peste cinci la sută faţă de dolar’, a precizat Victor Safta.

Cea mai mare volatilitate de pe piaţă a înregistrat-o însă, în luna ianuarie, moneda euro în raport cu yenul (7,66 la sută). ‘În lipsa unor elemente surpriză, ne aşteptăm ca în această săptămâna leul să îşi menţină aprecierea. Zilele care urmează sunt însă destul de încărcate în ceea ce priveşte publicarea unor indicatori macroeconomici importanţi, în special din SUA şi Marea Britanie, care, împreună cu evoluţiile din Grecia, pot avea influenţe importante asupra cursului Euro, cu efecte în consecinţă asupra Leului’, a arătat Victor Safta.

X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002, care s-a extins în alte şase ţări europene: Cehia, Slovenia, Spania, Italia, Germania şi România, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.