Toată populaţia României poate ajunge să plătească o taxă pentru sănătate

1

Toată populaţia României va ajunge să plătească o taxă suplimentară pe sănătate, dacă se va aplica legea privind taxarea produselor fast-food, previn reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor din industria alimentară, prezenţi luni (1 februarie 2010) la dezbaterea publică pe tema aplicării taxei pe alimente şi a efectelor acesteia asupra preţurilor alimentelor, şomajului în industria alimentară şi a stării de sănătate a populaţiei.

„Toată populaţia României va plăti taxa pe alimente, de la salariaţi la şomeri şi pensionari, pentru că avem de-a face cu o taxă pe alimente, nu pe fast-food, atâta timp cât nu definim noţiunea de fast-food”, au spus preşedintele patronatului Romalimenta, Sorin Minea, şi cel al Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.

Subliniind că nu a avut loc un dialog între partenerii sociali asupra legii taxei pe produsele fast-food, Sorin Minea a avertizat că va face corp comun cu sindicatele din industria alimentară, vor da aviz negativ legii în Consiliul Economic şi Social şi va cere premierului Emil Boc să nu promoveze o reglementare ilegală. În acest din urmă caz, patronatele şi sindicatele vor da în judecată Executivul, a spus Sorin Minea.

El a subliniat posibilitatea ca România să devină un importator de alimente din cauza aplicării taxei pe fast-food şi a arătat că piaţa europeană a produselor alimentare este suprasaturată şi se închide, „deşi unele produse româneşti sunt mai bune şi mai sănătoase decât altele similare din ţări membre ale UE”.

Dragoş Frumosu a declarat că, dacă cineva încearcă, în timp de criză, să crească preţurile produselor alimentare cu peste 25 la sută şi să ridice cifra de şomaj cu 18.000 – 35.000 de oameni, înseamnă că „există interese de a transforma România într-un consumator de produse alimentare, din producător şi exportator”.

Dacă taxa pe alimente va fi una simbolică, atunci colectarea la buget va fi la fel. Dacă se urmăreşte taxarea „producătorilor, distribuitorilor şi procesatorilor (deci inclusiv restaurante şi cantine) şi atragerea la buget a 800.000 – 1 miliard de euro, România riscă să iasă de pe piaţa europeană”, au avertizat reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor din industria alimentară.

Citește și
1 Comentariu
  1. pensionar spune

    Eutanasia pensionarilor.Asta e scopul legi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.