Vasile Blaga vrea să se renunţe la redistribuirea votului la parlamentare

0

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, s-a exprimat luni (1 februarie 2010) pentru modificarea sistemului electoral actual, în sensul desemnării ca parlamentar a candidatului care obţine cele mai multe voturi într-un colegiu, eliminându-se astfel sistemul de redistribuire.

„Eu cred că într-un colegiu cel care câştigă primul trebuie să fie parlamentar”, a spus Blaga. El a recunoscut că această variantă ar dăuna în primul rând PNL. „Va dăuna PNL-ului, pentru că, din păcate, pentru ei două treimi dintre mandatele de parlamentar le-au obţinut de pe locul doi sau trei. Nu eu am împărţit colegiile aşa, ci ei şi cu social-democraţii”, a comentat Blaga.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase, s-a declarat în favoarea soluţiei exprimate de Blaga. Liderul grupului social-democrat din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent al PSD, că social-democraţii şi democrat-liberalii au avut discuţii neoficiale privind schimbarea legii electorale.

„E foarte mult de lucru la legile electorale, nu este o simplă modificare. Între PSD şi PD-L au fost discuţii neoficiale privind modificarea sistemului de vot”, a afirmat social-democratul. El a susţinut că este un partizan al nemodificării manierei în care se face redistribuirea votului în actuala lege. În opinia sa, în cazul schimbării sistemului de redistribuire al voturilor, PNL s-ar putea să nu mai fie reprezentat în legislativ.

„PSD nu a fost de acord cu această schimbare şi cred că nici în continuare nu suntem cu schimbarea sistemului de vot. Cei de la PD-L ştiu că eu nu sunt de acord cu această modificare şi m-au abordat în acest sens. Dar nu a fost o chestie oficială. Poziţia PD-L e bine cunoscută, doresc un sistem uninominal, majoritar în două tururi. Or, acest sistem majoritar în două tururi e împotriva PNL”, de fapt, a explicat Hrebenciuc.
În anul 2007, preşedintele Traian Băsescu a propus, prin referendum, introducerea unui sistem electoral uninominal în două tururi, în care primii doi candidaţi într-un colegiu pentru Parlament, care obţin sub 50%+1 dintre voturi, să-şi dispute un tur doi, decisiv.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.