AVAS încearcă să vândă Scudas Paşcani, pentru a treia oară

1

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) relansează la vânzare prin licitaţie acţiunile deţinute la Scudas SA Paşcani, după două licitaţii organizate în 17 noiembrie 2009 şi 19 ianuarie 2010, la care nu s-a prezentat nici un investitor, informează AVAS.

Luni, 1 februarie 2010, AVAS a oferit la vânzare pachetul de acţiuni reprezentând 69,9848702 la sută din capitalul social al SC Scudas S.A. Paşcani, judeţul Iaşi. Vânzarea celor 473.969 acţiuni se va realiza prin licitaţie cu strigare. Licitaţia cu strigare va avea loc în data de 16 martie 2010, ora 13.00, la sediul AVAS, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 22 lei/acţiune. Valoarea pachetului de acţiuni oferit la vânzare este de 10.427.318 lei.

Taxa de acces direct la date şi informaţii este de 3.168 lei plus TVA, preţul Dosarului de Prezentare este de 7.920 lei plus TVA, iar cel al Taxei de participare la licitaţie este de 10.780 lei plus TVA. Pentru participarea la licitaţie este obligatorie cumpărarea Dosarului de Prezentare, depunerea Taxei de participare la licitaţie şi depunerea garanţiei de participare, conform cerinţelor din Dosarul de Prezentare.

De asemenea, pentru a putea participa la licitaţia cu strigare, potenţialii ofertanţi vor depune documentele de participare la sediul AVAS din str. Promoroacă, nr. 9 – 11, sector 1, Bucureşti, în plic sigilat, cel mai târziu cu o zi lucrătoare înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei cu strigare, respectiv până în data de 15 martie 2010, ora 13, acesta fiind termen de decădere.

Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie se va face în prezenţa tuturor ofertanţilor în data de 15 martie 2010, orele 14.00. Verificarea şi analizarea documentelor de participare la licitaţie se va face până în data de 16 martie 2010, orele 12.00, când se va întocmi şi afişa lista ofertanţilor acceptaţi. Scudas Paşcani are ca activitate principală fabricarea uneltelor. Capitalul social este de şase milioane lei, iar acţionariatul societăţii este format din: AVAS – 69,98487 la sută, SC Trans Expedition Feroviar SRL – 20,30284 la sută, persoane fizice – 8,50475 la sută şi alte persoane juridice – 1,20754 la sută.

Pachetul de acţiuni deţinut la Scudas Paşcani a mai fost oferit la vânzare de către AVAS, dar la cele două licitaţii organizate în 17 noiembrie 2009, respectiv 19 ianuarie 2010 nu s-a prezentat niciun investitor, se mai arată în comunicatul menţionat. Fondată în anul 1980, Scudas este specializată de la înfiinţare în producerea de scule aşchietoare, portscule şi accesorii pentru maşini-unelte. A fost privatizată în anul 2000, cumpărător fiind UNIF A.T. SRL Iaşi. Ca urmare a rezoluţionării contractului de privatizare, în data de 19 octombrie 2007, societatea a revenit în proprietatea statului.

Citește și
1 Comentariu
  1. mary spune

    Mai bine ati vindeo fabrica ca acolo se inbogatesc tot directorii.si asa semneaza directorul RADOI medicale prea multe la favoritii lui cum ar fii d-nul ROTARU VASILE fost sef la sectia forja.+altii care ii mai care pe acasa de mincare directorului,de stiu ei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.