China interesată de resursele din „Marele Nord”

0

China doreşte din ce în ce mai mult să intre în clubul foarte exclusiv al ţărilor arctice. O nouă dovadă, dacă mai era nevoie, a interesului crescând pentru această regiune a lumii în care s-ar afla aproape un sfert din resursele neconfirmate de hidrocarburi, pe care topirea banchizei le va face mai accesibile.

Prezenţa inedită a unui oficial chinez la conferinţa ‘Arctic Frontiers’, a patra de acest fel, desfăşurată la sfârşitul lui ianuarie la Tromsoe, un oraş universitar norvegian situat dincolo de cercul polar, a fost în orice caz interpretată drept voinţa Beijingului de a pătrunde în regiune, scrie ziarul Le Monde. China a condus deja trei expediţii ştiinţifice din 1999 şi va efectua o a patra în 2010.

Potrivit unor analişti, această prezenţă serveşte, de asemenea, colectării de date ştiinţifice utile chinezilor pentru a-şi consolida poziţia în cadrul negocierilor climatice mondiale în curs şi viitoare. ‘În China, cele două chestiuni cele mai importante sunt schimbarea climatică şi viitoarele căi de navigaţie care vor trece prin Oceanul Arctic, a explicat pentru ziarul Le Monde Tang Guoquiang, ambasadorul Chinei în Norvegia, după ce s-a adresat participanţilor la conferinţă.

‘Pentru ţările nearctice precum China, acestea sunt, de asemenea, două subiecte care justifică faptul că vrem să avem un cuvânt de spus’, a precizat acesta. ‘Discursul ambasadorului Tang Guoquiang ar fi putut fi pronunţat de orice alt conducător occidental’, a scris a doua zi Asbjorn Jaklin, editorialist la un cotidian norvegian, subliniind că diplomatul a vorbit despre schimbarea climatică, dezvoltarea durabilă, cercetarea polară şi cooperarea internaţională. Pentru Oral Young, cercetător american specialist în poli, ‘nu este nicio îndoială că Beijingul este interesat în primul rând de resurse’.

Din 2007, China este observator informal la reuniunile Consiliului Arctic, organizaţie interguvernamentală cu sediul la Tromsoe, care reuneşte opt ţări arctice, din care cinci, cele mai importante, sunt riverane Oceanului Arctic, adică Rusia, Canada, Danemarca (via Groenlanda), Statele Unite şi Norvegia. ‘China recunoaşte suveranitatea acestor cinci ţări şi este un punct esenţial’, a afirmat Hans Corell, fost consilier juridic al Naţiunilor Unite.

Un element la fel de important este faptul că Beijingul nu solicită un tratat specific pentru această regiune, raliindu-se opiniei ţărilor arctice care consideră că actuala convenţie internaţională privind dreptul mării, semnată la Montego Bay (Jamaica), în 1982, este în întregime adaptată. ‘Această convenţie nu este suficientă, afirmă Greenpeace, deoarece nu prevede nicio protecţie legată de activităţile industriale care sunt prevăzute.’

China solicită totuşi, la fel ca şi Uniunea Europeană (UE), un post de observator permanent în cadrul Consiliului Arctic, aşa cum au deja şase ţări, printre care şi Franţa. Oficial, ţările arctice sunt foarte deschise cooperării internaţionale. ‘Dorim să primim ţările care solicită un statut de observator pentru ca ele să nu simtă nevoia de a crea o altă structură’, a indicat Erik Lahnstein, secretar de stat în Ministerul norvegian de Externe.

În realitate, uşile rămân închise pe moment. ‘Cele 5 ţări riverane încearcă să le ţină la distanţă pe celelalte’, afirmă Mads Christensen, director Greenpeace în ţările nordice. De fapt, cele cinci ţări din Marele Nord trenează încheierea unui acord arctic afirmând că nu este necesar, deşi acesta a fost cerut în 2008 de Parlamentul European sau de organizaţiile ecologiste precum Greenpeace sau WWF.

Obiectivul deputaţilor europeni este de a proteja regiunea, ameninţată de traficul maritim şi de interesul crescut pentru potenţialele rezerve de gaz şi de petrol. Un tratat internaţional ar duce la o imixtiune mai mare a celorlalte ţări în gestionarea afacerilor din zonă, ceea ce membrii Consiliului Arctic nu doresc. Declarând că un asemenea tratat nu este necesar, China adoptă o abordare mai pragmatică.
Beijingul rămâne, în schimb, mai evaziv în ceea ce priveşte protecţia populaţiilor locale, contrar UF, care este în conflict deschis cu acestea după ce a interzis în 2009 importul produselor derivate din focă, privându-le de o sursă importantă de venituri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.