Femeile soldat israeliene denunţă abuzurile din Tsahal privind palestinienii

0

La 9 luni după ce a publicat confesiunile soldaţilor din Tsahal (armata israeliană) care au participat la ofensiva din ianuarie 2009, din Fâşia Gaza, organizaţia neguvernamentală israeliană ‘Să rupem tăcerea’ a făcut recent publice mărturiile a 50 de femei soldat plasate la diferitele baraje din Cisiordania, în cadrul perioadei obligatorii de serviciu militar (doi ani). Unele au fost la Erez, principalul punct de trecere din Fâşia Gaza spre Israel, scrie ziarul elveţian Le Temps.

Dorind să-şi păstreze anonimatul, aceste femei soldat povestesc despre relele tratamente aplicate zilnic palestinienilor care doreau să treacă un baraj pentru a se deplasa dintr-un punct în altul din Cisiordania, despre furturile de bani sau de mărfuri comise de cei care îi controlau, precum şi despre dezinteresul sau complicitatea unei ierarhii care caută înainte de toate să aibă acoperire.

‘Când un palestinian care avusese autorizaţie ca să meargă în Israel se întorcea în Fâşia Gaza via Erez, era dus deoparte, într-un cort, şi era bătut’, povesteşte o femeie soldat recent demobilizată. ‘Corecţia dura cam douăzeci de minute şi avea loc în prezenţa ofiţerilor care erau la comanda unităţii, iar, potrivit ONG-ului, ‘femeile participau şi ele la aplicarea de lovituri’.

Raportul ONG-ului face valuri în Israel. Radioul public i-a consacrat, de altfel, o amplă dezbatere la câteva ore numai de la publicarea raportului. Mai mulţi soldaţi sau foşti soldaţi care au intervenit în emisiune au acuzat ONG-ul că ‘arată fapte izolate, pentru că peste tot sunt oi negre’.
Alţii au afirmat că erau numai minciuni, deoarece ‘Tsahal este singura armată care are un cod etic’. ‘Este armata cea mai morală din lume’, a declarat vicepremierul Elie Yshai duminică, 31 ianuarie, înainte de şedinţa cabinetului.

Dar martorii citaţi de ONG îşi menţin declaraţiile. Unul dintre ei a menţionat cazul unui băieţel care avea obiceiul să-i necăjească pe soldaţii staţionaţi la Hebron (Cisiordania) aruncând câteodată cu pietre în ei. Copilul a fost interogat în toată regula şi i s-a rupt intenţionat un braţ. Potrivit unei femei ofiţer din Corpul poliţiştilor de frontieră, violenţele ar fi provocate adesea din cauza stării de plictiseală.

Aflată la post în regiunea Jenin unde supraveghează zidul de separare, ea afirmă că unii colegi ai ei, pentru că nu au nimic de făcut, inventează adesea agresiuni. ‘Spun prin radio că palestinienii au aruncat cu pietre în ei sau că au fost agresivi şi dau o descriere vagă. Acest lucru le permite apoi să reţină orice „suspect” luat la întâmplare şi să-şi defuleze stresul pe ei’

Câteodată, această ‘defulare’ merge atât de departe încât victimele mor. Printre cazurile citate este cel al unui copil de 9 ani doborât cu un glonţ în abdomen după ce a încercat să se caţere pe zidul de separare. Unui alt copil ucis de lunetiştii din apropierea coloniei Gush Etzion nu i se putea reproşa mare lucru, dar soldaţii care l-au omorât au inventat o poveste care să-i absolve de răspundere.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.