Numai 10% dintre cetăţeni, implicaţi în acţiuni de voluntariat

0

Un procent de 60% din populaţia adultă din România a făcut o donaţie în ultimul an, dar numai 10% dintre cetăţeni au fost implicaţi în acţiuni de voluntariat, potrivit unor studii de implicare socială, citate de Anca Harasim, director al Camerei de Comerţ Americană în România, unul dintre organizatorii Galei Oameni pentru Oameni, un program ce premiază anual proiectele de implicare socială.

În ceea ce priveşte suma medie donată anul trecut de către o persoană, aceasta este de circa 50 de lei, iar, după religie, serviciile sociale şi sănătatea sunt cel mai frecvent sprijinite de români, în timp ce protecţia mediului şi educaţia civică ocupă un loc marginal. Utilizarea prevederii potrivit căreia contribuabilii pot direcţiona 2% din impozitul pe venit către o entitate non -profit este cunoscută, la nivel urban, de circa 50% din populaţie, iar 20% dintre ei au făcut uz de prevedere în ultimul an.

Suma direcţionată în 2009 (pentru anul fiscal 2008) a fost de peste 100 de milioane de lei, o dublare faţă de anul precedent. Cu privire la percepţia asupra implicării sociale a companiilor, 90% dintre cetăţeni consideră că sectorul de afaceri ar trebui să se implice în proiecte sociale, iar pentru peste 60% dintre cetăţeni decizia de angajare este influenţată şi de profilul de implicare socială al companiei.

Ajunsă la cea de-a VII-a ediţie, Gala Oameni pentru Oameni, organizată de Camera de Comerţ Americană în România şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, îşi propune să premieze, şi anul acesta, programe de sponsorizare, donaţii individuale, campanii de atragere de fonduri ale organizaţiilor, campanii de voluntariat public şi voluntariat corporatist sau gesturi individuale de mobilizare de resurse. Termenul limită de înscriere în concurs este 12 februarie, detaliile putând fi găsite pe site-ul gala.arcromania.ro.

„Gala doreşte să promoveze exemple de bună practică în ceea ce priveşte implicarea comunitară, cu tot ceea ce înseamnă ea. Vrem să scoatem la lumină aceste lucruri, pentru a încuraja un comportament filantropic”, a declarat, miercuri, Mădălina Marcu, coordonator relaţii publice al evenimentului. Ediţia 2010 a Galei va avea loc pe 11 martie, premiind proiectele derulate în perioada septembrie 2008 – decembrie 2009.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.