Ţările asiatice, singurele care şi-au sporit cheltuiele militare în 2009

0

Criza economică a redus puternic în 2009 bugetele pentru apărare în întreaga lume, numai Asia, cu India şi China în frunte, a continuat să-şi sporească semnificativ cheltuielile militare, potrivit raportului anual al Institutului Internaţional pentru Studii Strategice (IISS) ce va fi publicat miercuri (3 februarie 2010) la Londra, relatează AFP.

În ‘Bilanţul Militar 2010’, raportul său anual asupra stării forţelor armate în lume, IISS pune accentul pe consecinţele crizei, care determină în prezent guvernele să privească cu mai multă atenţie situaţia deficitului public. În Statele Unite, unde cheltuielile militare aproape s-au dublat sub cele două mandate ale preşedintelui George W. Bush, anul 2009 a fost marcat de sfârşitul acestei „faze de creştere a cheltuielilor pentru apărare”, notează IISS.

În prezent angajate în Irak şi Afganistan, o ţară unde preşedintele Barack Obama a anunţat, la sfârşitul lui 2009, trimiterea a 30.000 de militari americani suplimentari, SUA trebuie „să-şi reajusteze radical priorităţile”, în acord cu noile realităţi bugetare, subliniază raportul. Administraţia americană a anunţat luni că bugetul Pentagonului va creşte uşor în 2011, la 700 de miliarde de dolari, şi va pune accentul mai curând pe lupta împotriva extremiştilor, decât pe conflictele convenţionale.

În schimb, Asia pare hotărâtă să continue să-şi sporească cheltuielile militare. „Contrar evoluţiilor din economiile dezvoltate, India şi China şi-au menţinut tendinţa recentă de creştere de două cifre”, relevă IISS. India şi-a sporit cu 21% cheltuielile militare în urma atentatelor de la Mumbay, în care şi-au pierdut viaţa 166 de persoane, în noiembrie 2008. „Alte state asiatice, precum Australia, Indonezia şi Singapore au anunţat de asemenea creşteri” în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare, remarcă IISS.

Cu excepţia statelor din Asia, celelalte ţări au suferit de pe urma crizei. În Rusia, un important proiect de înlocuire a echipamentelor prevăzut pentru perioada 2007-2015 a fost abandonat şi va fi înlocuit cu un nou plan pe zece ani în 2011.
Europa, cu enormele sale deficite bugetare, este de asemenea preocupată. „Când va veni timpul de a redresa aceste echilibre bugetare, cheltuielile care nu sunt indispensabile vor fi sub o imensă presiune, în special în ţările care se confruntă cu ameninţarea unei schimbări demografice care necesită cheltuieli mai mari pentru sănătate şi pensii”, notează institutul.

Dintre statele europene membre ale NATO, numai Norvegia şi Danemarca vor avea un buget mai mare pentru apărare în 2010, în timp ce majoritatea celorlalte ţări se mulţumesc să îşi reînnoiască aceste cheltuieli sau doar să le ajusteze în funcţie de inflaţie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.