Adrian Năstase îşi doreşte ca PSD să redevină un doberman

0

Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase, îşi doreşte ca PSD să redevină „un doberman”, care să apere democraţia, având în vedere că, în opinia sa, în prezent, formaţiunea este supusă presiunii din partea şefului statului.

„Vremea incertitudinilor a trecut. Este important să stabilim direcţia în care mergem. Partidul nostru se află sub o presiune enormă, o presiune din partea lui Traian Băsescu, care doreşte ca PSD să fie un fel de pisică mică, domesticită sau cel mult un fel de chiuaua, pe când eu îmi doresc ca partidul să redevină un doberman, care să apere şi democraţia şi să îi şi protejeze pe colegii noştri alergaţi prin teritoriu”, a declarat Adrian Năstase, la reuniunea CN al PSD, în discursul de anunţ al candidaturii sale la preşedinţia partidului.

El spune că PSD a ajuns destul de rău cu „revoluţia binelui” (sloganul cu care Mircea Geoană a câştigat, în 2005, preşedinţia partidului – n.r.). „Cu revoluţia binelui am ajuns destul de rău”, a spus Năstase, reiterând că este necesară o echipă puternică în PSD. De asemenea, Adrian Năstase a criticat demersurile care ar fi vizat discreditarea lui în interiorul partidului.

„Unii au lansat ideea că aş fi răzbunător, că îmi doresc să vin la conducerea partidului ca să încep să le iau gâtul unora dintre colegi, să le rup picioarele la alţii. Să fim serioşi! (…) Am luat, probabil, multe decizii greşite, dar nu din răzbunare. Puteţi să mă criticaţi pentru deciziile greşite pe care le-am luat, dar nu pentru că aş fi fost vreodată răzbunător şi pentru că mi-aş propune să îmi trăiesc anii viitori din viaţă gândind cu pasiune la eventuale vendete de partid”, a afirmat preşedintele CN al PSD.

El s-a declarat deranjat de „aceste legende inoculate în partid”, care ar demonstra, în opinia sa, că foarte mulţi membri PSD nu îl cunosc. „Este vremea să încetăm şuşotelile pe la colţuri, cu formule de înţelegere între grupuri care, eventual, încearcă să fie geambaşi de voturi”, a spus Adrian Năstase.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.