Cura termală în tratarea completă a unor boli

0

Nimic nu este mai bun decât o cură termală pentru tratarea stărilor anxios-depresive. Potrivit unor studii, efectele benefice ale unei astfel de cure sunt superioare celor aduse de un tratament farmaceutic.

Este o veste bună pentru instituţiile de exploatare a apelor termale, recunoscute în sfârşit pentru avantajele lor medicale, ca şi pentru cei care recurg la asemenea cure, scrie cotidianul La Libre Belgique.
Reumatisme, bronşite, varice, boli ale pielii, calculi renali, boli cardio-vasculare, oboseală, stres, obezitate, migrenă, toate intră sub incidenţa unor tratamente cu apă termală.

Unele pun în valoare apa de izvor cu o mare concentraţie de sulf, recomandată mai ales în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii, sulful acţionând direct la nivelul mucoasei respiratorii, pe care o reface. Altele recurg la ape foarte bogate în gaz carbonic, cu proprietăţi vasodilatatoare, utilizate în tratarea bolilor cardio-vasculare.
Cura internă sau cu apă de băut este elementul de bază al tratamentului termal, la care se adaugă diferite alte îngrijiri medicale:

staţiunile termale sunt pline de tehnici pe care medicii le adaptează în funcţie de patologie. Printre acestea, băile cu insuflări de gaz, aerobăile, duşul local cu jet, băile de nămol, pulverizarea, mişcarea în bazin, masajul sub apă, irigarea nazală sau gargara. Baia se face în principiu în cadă sau în bazin. Importanta vasodilataţie pe care o produce apa permite absorpţia prin piele a principiilor active ale apei termale.

În schimb, duşul are un efect tonic la nivelul circulaţiei, în alternanţă cu o relaxare nervoasă. Adepţilor anti-stres li se recomandă duşuri puternice ce folosesc viteza apei pentru a stimula pătrunderea elementelor termale. Reumatismele sunt tratate cu nămol, care are principii active anti¬inflamatoare. Persoanele obeze fac duşuri sub jet şi cu aburi, dar şi gimnastică în bazin şi jeturi subacvatice. Pacienţilor cu tulburări de respiraţie li se recomandă irigări nazale şi inhalaţii.

Artroza (şoldului, genunchiului sau a gâtului) poate fi combătută prin mişcare în bazin, ceea ce permite diminuarea anchilozei articulare şi a contracţiilor. Cura termală durează trei săptămâni – 18 zile de tratamente efective. Nu trebuie confundată cura termală cu talasoterapia, aceasta din urmă propunând numai tratamente de prevenţie şi de stare bună, precizează La Libre Belgique.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.