Euro traversează prima sa mare criză

0

Încrederea în euro este în prezent pusă la încercare, ca şi solidaritatea ce uneşte cele 16 ţări în care circulă moneda unică europeană. Pentru a o apăra, politica monetară a Greciei a fost pusă sub observaţie, îşi începe cotidianul francez La Croix articolul asupra crizei prin care trece euro.

Comisia Europeană (CE) urmează să propună miercuri, 3 februarie, un control riguros al planului de însănătoşire bugetară prezentat de Atena, rezervându-şi dreptul să solicite eforturi suplimentare, dacă situaţia o va cere. Obiectivul este să convingă pieţele financiare că finanţele publice greceşti sunt de acum înainte sub control.

Însă, în afară de cazul Greciei, este vorba şi de îndatorarea excesivă a mai multor state din zona euro, în momentul în care relansarea economică necesită susţinere publică. Disciplina colectivă şi coordonarea politicilor naţionale revin astfel în discuţie pentru ca Uniunea monetară să rămână credibilă şi ca euro să aibă rezultate.
Euro a fost creat pentru a oferi firmelor, ca şi consumatorilor, o zonă vastă, în care riscul legat de variaţiile cursului de schimb să dispară.

Moneda unică a pus astfel capăt devalorizărilor repetate. Corolar al unei pieţe europene unificate, scopul său a fost de a facilita şi mai mult schimburile şi investiţiile, vectori ai creşterii şi al numărului de locuri de muncă. Însă această ‘uniune monetară’ nu poate avea rezultate bune decât însoţită de o ‘uniune economică’ mai completă, adică politici bugetare şi fiscale naţionale convergente (de unde faimoasele ‘criterii de la Maastricht’) sau chiar strâns coordonate.

În lipsa acestor apropieri, dobânzile stabilite de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru toată zona euro n-au fost adaptate la situaţia din unele ţări, cum ar fi Spania şi Irlanda, aflate în supraîncălzire economică, pe când economia germană stagna.
Scutul colectiv oferit de apartenenţa la zona euro, dominată de Germania, a permis mai multor ţări să mascheze slăbiciunile propriilor finanţe publice – Grecia, de exemplu, care a beneficiat de dobânzi foarte scăzute.

Acest lucru a fost remarcat îndeosebi în cursul crizei financiare, atunci când ţări din afara zonei euro, printre care Islanda, Letonia sau Ungaria, s-au aflat în dificultate. Însă cazul grec arată că funcţia ‘anesteziantă’ a euro are limitele ei. Pentru că devalorizarea este exclusă, o ţară într-o asemenea situaţie nu poate decât să recurgă la o severă politică de austeritate în ceea ce priveşte finanţele publice (pentru a restabili echilibrul) şi salariile (în vederea recâştigării competitivităţii).

Grecia s-a angajat să pună în aplicare un plan de redresare pentru a reduce deficitul public de la 12,7% din PIB în 2009 la 8,7% în 2010 şi la sub 3% în 2012. ‘Cele două priorităţi sunt însănătoşirea finanţelor publice şi restabilirea competitivităţii’, spune un economist de la Atena, care adaugă că Grecia a intrat în recesiune economică doar în trimestrul al patrulea 2009, terminând anul cu o creştere de -1,2%, faţă de -2,25% prevăzuţi pentru Franţa.

Guvernul va trebui să facă repede propuneri concrete şi să aplice urgent măsurile necesare, este de părere economistul menţionat. Unele sunt aşteptate săptămâna aceasta – reforma impozitului pe venit, care ar trebui să fie mai progresiv şi să nu aibă prevăzute excepţii. Lupta împotriva evaziunii fiscale şi a economiei paralele (estimată la 25% din PIB) ar fi mai eficientă, ca urmare a reformării serviciilor fiscale şi a modernizării sistemului informatic.

Reforma sistemului de pensionare este însă o problemă mai delicată. În prezent, femeile pot ieşi la pensie la 55 de ani, iar bărbaţii, la 60. S-au anunţat greve în serviciile fiscale, agricultură şi în sectorul public. ‘Se observă însă că populaţia cere schimbări şi restabilirea credibilităţii Greciei, ţinta acuzaţiilor comunităţii internaţionale. Asistăm clar la o reînviere a mândriei naţionale!’, afirmă economistul.

Şi Spania, Irlanda şi Portugalia sunt surse de îngrijorare, dar politicile lor sunt pe calea cea bună. Spania a anunţat vineri un plan de austeritate de 50 de miliarde de euro, având ca scop reducerea deficitelor publice şi intenţia de a trece la vârsta de pensionare de 67 de ani, faţă de 65 în prezent. ‘Ţara şi-a bazat creşterea pe îndatorarea privată şi sectorul imobiliar. Acum trebuie să-şi găsească un alt model’, este de părere un specialist de la BNP Paribas.

În 2 ani, datoria publică spaniolă a crescut de la 36,2% din PIB la peste 60%. Portugalia, notată negativ de agenţiile de rating, s-a angajat să îngheţe salariile funcţionarilor şi să reducă cu 1% deficitul public, ce a atins în 2009 recordul de 9,3%. In Irlanda, unde PIB-ul a scăzut anul trecut cu 7%, guvernul s-a decis să depună ‘eforturi bugetare care să reprezinte 8% din PIB în 2 ani, cuprinzând scăderea salariilor din sectorul public sau renunţarea la avantajele fiscale’, explică un specialist de la Natixis.

Zona euro necesită o disciplină bugetară colectivă. Este obiectivul pactului de stabilitate, care defineşte politicile naţionale, impunând fiecărui stat să reducă deficitul bugetar sub 3% din PIB. Coordonarea politicilor economice naţionale este un alt obiectiv al europenilor. Pentru cele 16 ţări în care circulă moneda europeană unică, Tratatul de la Lisabona stabileşte Eurogrupul, care reuneşte în fiecare lună miniştrii de Finanţe ai zonei.

Acelaşi tratat prevede şi posibilitatea de a acorda ‘asistenţă financiară’ unui alt stat al Uniunii Europene (UE) în cazul unor catastrofe naturale sau ‘al unor evenimente excepţionale ce nu pot fi controlate’.
Mai multe ţări recent intrate în UE prevăd să adere la zona euro. Ţările baltice au cerut în 2004 să se integreze, aderarea lor fiind refuzată din cauza inflaţiei din Lituania. Polonia vrea şi ea să se alăture zonei euro în 2013 sau 2014. Cehia îşi va defini poziţia după episoadele electorale din acest an.

Ungaria doreşte şi ea să facă parte din zona euro şi a făcut ‘progrese importante de la salvarea sa de către FMľ, precizează economistul de la Natixis. Pentru a fi admise în zona euro, ţările candidate trebuie să urmeze o procedură precisă, care trece prin integrarea, timp de doi ani, într-un mecanism de schimb european ce confirmă că moneda lor naţională are un curs de schimb stabil cu moneda europeană unică.

Ţara candidată mai trebuie să respecte criterii de convergenţă în ceea ce priveşte inflaţia, dobânzile, deficitul bugetar şi datoria publică. ‘Criza a bulversat astăzi felul de a aborda aceste criterii de convergenţă. Trebuie să ne punem întrebări asupra pertinenţei anumitor criterii, iar altele, cum ar fi balanţa de plăţi, ar trebui luate în considerare de Bruxelles’, afirmă economistul menţionat.
De exemplu, o ţară candidată trebuie să aibă o datorie publică mai mică de 60% din PIB. Ungaria, cu o datorie reprezentând 80% din PIB, nu poate pretinde să se alăture zonei euro. Este şi situaţia Greciei, a cărei datorie este de 120% din PIB, încheie La Croix.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.