Fabrica de anvelope Continental din Timiş a primit autorizaţia de mediu

0

Fabrica de anvelope Continental din Timişoara aparţinând concernului german cu acelaşi nume a primit joi (4 februarie 2010) autorizaţie de mediu din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Timiş, deşi locuitorii din zonă au reclamat, inclusiv la Guvern, că nu vor mai putea respira aer curat din cauza pulberilor volatile rezultate din procesul de producţie.

Printre condiţiile impuse fabricii de către PM Timiş, pentru a mai putea funcţiona, se află luarea unor măsuri naturale, între care plantarea de copaci şi crearea unei bariere de tei şi carpeni în jurul firmei.
Agenţia de Mediu a mai cerut ‘Continental’ elaborarea unui studiu de fezabilitate, în această lună, care să cuprindă realizarea unui sistem de ventilaţie accelerată forţată, capabil să asigure o mărire a cantităţii de aer exhaustat din aria de vulcanizare, precum şi mărirea vitezei de evacuare.

Proiectul tehnic trebuie să fie gata în septembrie 2010, iar în octombrie 2011 sistemul trebuie să devină funcţional, după care vor urma noi măsurători. Fabrica de anvelope de la Timişoara a funcţionat fără aprobare de mediu mai bine de 3 ani.
Peste 2.000 de timişoreni care locuiesc în blocurile din apropierea fabricii au protestat la forurile administrative din oraş, aducând inclusiv dovezi medicale că s-au îmbolnăvit de afecţiuni ale aparatului respirator din cauza poluării, iar copiii li s-au procopsit cu astm bronşic. Ei au cerut chiar închiderea fabricii, dacă aceasta nu va lua măsuri de înlăturare a toxicizării mediului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.