România, invitată de SUA să participe la sistemul anti-rachetă

0 15

România a fost invitată de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, să participe la dezvoltarea sistemului american anti-rachetă, a anunţat preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie susţinută joi (4 februarie 2010) la finalul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

„Anunţ opinia publică din România cu privire la invitaţia făcută de preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare anti-rachetă”, a spus şeful statului.
El a precizat că mesajul preşedintelui american a fost adus la Bucureşti de Ellen Taucher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, care se află în România în fruntea unei echipe de experţi americani, cu care Traian Băsescu s-a întâlnit joi, înainte de reuniunea CSAT.

„Dezvoltarea gradual – adaptivă a sistemului de apărare anti-rachetă în Europa, cu stabilirea unor componente şi în România, este în deplin acord cu deciziile adoptate la Summitul NATO de la Bucureşti (în 2008 – n.r.), dar şi la cel de la Kehl, prin care au fost reiterate principiile privind indivizibilitatea securităţii şi solidarităţii aliate”, a arătat Traian Băsescu.
Preşedintele a menţionat că pe teritoriul României vor fi amplasaţi interceptori tereştri, ca parte componentă a sistemului anti-rachetă. „Calendarul convenit cu partea americană vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul ţării noastre începând cu anul 2015”, a adăugat Traian Băsescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.