Criza românească şi modelul de urmat

0

Economia românească din anii premergători aderării la UE din 2007 a urmat un model de creştere care se baza tot mai mult pe credite externe, procesele care periclitează stabilitatea accentuându-se în aşa aşa măsură încât FMI şi-a exprimat el însuşi în 2006 şi 2007 îngrijorarea legat de dezechilibrul în creştere.

Întrebarea care se pune este aceea dacă există un alt model, care să reducă imensa corupţie, să crească numărul locurilor de muncă, să dezvolte infrastructura şi să amelioreze capacitatea de export, comentează ziarul ungar Nepszabadsag.

Motivele majorării cheltuielilor de către guvernul român sunt numeroase. Din cauza unui nivel de dezvoltare redus comparativ cu alte ţări membre, a fost nevoie, în scopul convergenţei, de investiţii guvernamentale în infrastructură, în timp ce salariile din sfera publică au fost mărite, la fel şi alocaţiile sociale.
Raportul scăzut al datoriei statului vizavi de PIB (12 la sută) a asigurat un spaţiu larg pentru creşterea bazată pe contractarea de credite. Din cauza cererii interne în creştere rapidă, a apărut o tensiune tot mai mare la nivelul balanţei de plăţi (cont curent).

Deficitul a ajuns de la 10,4 la sută din PIB, în 2006, la 12,2 la sută, în 2008. Cauza acestui grav deficit o reprezintă creşterea foarte rapidă a importului şi încetinirea creşterii exportului. Exportul a fost influenţat negativ de aprecierea leului între sfârşitul lui 2004 şi iulie 2007, respectiv de reducerea exportului de tip muncă salariată. Îndatorarea internă în creştere rapidă a tras după ea importul.

Portofoliul de credite al sectorului privat a crescut între 2004 şi 2008 de la 16,6 la 39,3 la sută din PIB. Populaţia s-a îndatorat deosebit de rapid, datoria acumulată fiind pe jumătate în valută străină. Ţara s-a transformat într-un imens ‘centru comercial’, la contractarea de credite primele locuri fiind ocupate de comerţ, industria de construcţii şi dezvoltatorii imobiliari. Economia s-a supraîncălzit iar PIB-ul a crescut în 2007 cu 6 la sută şi cu 7,9 la sută, în 2008.

În urma aderării la UE, investiţiile străine au crescut rapid, împrumuturile bancare au înregistrat un salt şi au crescut transferurile de bani către casă de la cele 2-3 milioane de români care lucrează în afară. În aprilie 2009, salariul minim a crescut la 140 de euro iar salariile reale au crescut şi ele cu 14 la sută, în 2008, în proporţie mai mare decât productivitatea muncii.

În sectorul public salariile au crescut încă şi mai abrupt iar finanţarea sistemului de pensii a devenit riscantă, dat fiind că valoarea reală a pensiilor a crescut cu 85 la sută, între 2004 şi 2008. Posibilităţile de finanţare externă s-au redus, de la sfârşitul lui 2008, iar fluxul de capital activ s-a redus şi el, în 2009. Exportul românesc a fost lovit de scăderea dramatică a cererii externe, disponibilitatea de a-şi asuma riscuri a investitorilor a devenit mai mică iar cursul leului s-a prăbuşit, ajungând la 4,3 Ron pentru un euro, în februarie 2009.

Organizaţiile internaţionale (FMI, Banca Mondială, BERD şi BEI) şi UE au aprobat un credit pentru doi ani în valoare de 20 de miliarde de euro, prima tranşă de credit de la FMI, de 5 miliarde euro, sosind în mai 2009. Din cauza constrângerilor externe, bugetul din 2009 conţinea o serie de restricţii la nivel de cheltuieli. Au fost îngheţate angajările în sfera publică, au fost reduse alocaţiile extrasalariale, creşterea pensiilor urma să fie fixată la inflaţie.

A fost de asemenea majorată contribuţia la fondul de pensie şi la fel taxa pe accize, fiind eliminate înlesnirile fiscale. Scopul primar al restricţiilor era stoparea creşterii deficitului bugetar şi stabilizarea cursului leului.
O îngrijorare serioasă o produce îndatorarea tot mai mare a sectorului de stat şi privat precum şi creşterea datoriilor în lanţ ale companiilor. Datoria externă a crescut şi ea de la 72 de miliarde euro la 78,5 miliarde, între sfârşitul lui 2008 şi noiembrie 2009. În balanţa de plăţi s-a produs o schimbare importantă.

În primele 11 luni ale lui 2009, deficitul a scăzut la mai puţin de o treime din cel al anului anterior, din cauza prăbuşiri mai puternice a importului comparativ cu exportul. Transferurile de bani către casă de la românii de afară s-au redus şi ele considerabil iar investiţiile de capital au scăzut la jumătate din nivelul de anul trecut şi acoperă doar 80 la sută din deficitul de cont curent.

În ciuda crizei, Banca Naţională a României menţine şi mai departe scenariul introducerii euro, conform acesteia, leul urmând să se alăture ERM2, în 2012, în timp ce 2014 este fixat ca an al aderării la euro, deşi mai probabil este 2015. Din cauza crizei de guvern prelungite din toamnă, bugetul pe 2010 nu a fost elaborat la vreme, motiv pentru care următoarea tranşă a FMI nu a sosit.

Criza politică a făcut să sufere economia, cursul leului prăbuşindu-se, în timp ce condiţiile pentru avântul economic s-au deteriorat. Actualmente se pare că rezultatul alegerilor prezidenţiale a dat timp guvernului de centru-dreapta pentru a duce la îndeplinire consolidarea bugetară, prin măsuri dureroase de restricţii.
Parlamentul a aprobat bugetul în ianuarie 2010, deficitul urmând să fie în jur 5,9 la sută, ceea ce implică însă reduceri masive în sfera publică. Rata şomajului a crescut în noiembrie 2009 la 7,5 la sută iar o creştere în continuare este inevitabilă.

Aprobarea bugetului şi evaluarea mai favorabilă a instituţiilor de creditare internaţionale au făcut ca leul să se întărească în ianuarie, existând perspectiva ca FMI să deblocheze următoarea tranşă de credit în februarie. Toate acestea sunt condiţii esenţiale dar nu suficiente pentru ca ţara să pornească pe calea creşterii economice, potrivit Nepszabadsag.

Modelul bazat în mod unilateral pe cerere internă s-a spart. Economia, deşi se bazează pe o piaţă internă de mari dimensiuni, este dependentă în mare măsură de piaţa şi finanţarea externă, din cauza relativei rămâneri în urmă, a dorinţei de convergenţă rapidă şi a capacităţii slabe de guvernare, este de părere ziarul ungar.
Rezultatele de până acum ale României nu sunt de dispreţuit dacă este să luăm în considerare situaţia de pornire, însă este nevoie de eforturi uriaşe pentru a asigura lansarea unei creşteri durabile, conchide publicaţia.

Criza românească şi modelul de urmat
Economia românească din anii premergători aderării la UE din 2007 a urmat un model de creştere care se baza tot mai mult pe credite externe, procesele care periclitează stabilitatea accentuându-se în aşa aşa măsură încât FMI şi-a exprimat el însuşi în 2006 şi 2007 îngrijorarea legat de dezechilibrul în creştere.
Întrebarea care se pune este aceea dacă există un alt model, care să reducă imensa corupţie, să crească numărul locurilor de muncă, să dezvolte infrastructura şi să amelioreze capacitatea de export, comentează ziarul ungar Nepszabadsag.

Motivele majorării cheltuielilor de către guvernul român sunt numeroase. Din cauza unui nivel de dezvoltare redus comparativ cu alte ţări membre, a fost nevoie, în scopul convergenţei, de investiţii guvernamentale în infrastructură, în timp ce salariile din sfera publică au fost mărite, la fel şi alocaţiile sociale.
Raportul scăzut al datoriei statului vizavi de PIB (12 la sută) a asigurat un spaţiu larg pentru creşterea bazată pe contractarea de credite. Din cauza cererii interne în creştere rapidă, a apărut o tensiune tot mai mare la nivelul balanţei de plăţi (cont curent).

Deficitul a ajuns de la 10,4 la sută din PIB, în 2006, la 12,2 la sută, în 2008. Cauza acestui grav deficit o reprezintă creşterea foarte rapidă a importului şi încetinirea creşterii exportului. Exportul a fost influenţat negativ de aprecierea leului între sfârşitul lui 2004 şi iulie 2007, respectiv de reducerea exportului de tip muncă salariată. Îndatorarea internă în creştere rapidă a tras după ea importul.

Portofoliul de credite al sectorului privat a crescut între 2004 şi 2008 de la 16,6 la 39,3 la sută din PIB. Populaţia s-a îndatorat deosebit de rapid, datoria acumulată fiind pe jumătate în valută străină. Ţara s-a transformat într-un imens ‘centru comercial’, la contractarea de credite primele locuri fiind ocupate de comerţ, industria de construcţii şi dezvoltatorii imobiliari. Economia s-a supraîncălzit iar PIB-ul a crescut în 2007 cu 6 la sută şi cu 7,9 la sută, în 2008.

În urma aderării la UE, investiţiile străine au crescut rapid, împrumuturile bancare au înregistrat un salt şi au crescut transferurile de bani către casă de la cele 2-3 milioane de români care lucrează în afară. În aprilie 2009, salariul minim a crescut la 140 de euro iar salariile reale au crescut şi ele cu 14 la sută, în 2008, în proporţie mai mare decât productivitatea muncii.

În sectorul public salariile au crescut încă şi mai abrupt iar finanţarea sistemului de pensii a devenit riscantă, dat fiind că valoarea reală a pensiilor a crescut cu 85 la sută, între 2004 şi 2008. Posibilităţile de finanţare externă s-au redus, de la sfârşitul lui 2008, iar fluxul de capital activ s-a redus şi el, în 2009. Exportul românesc a fost lovit de scăderea dramatică a cererii externe, disponibilitatea de a-şi asuma riscuri a investitorilor a devenit mai mică iar cursul leului s-a prăbuşit, ajungând la 4,3 Ron pentru un euro, în februarie 2009.

Organizaţiile internaţionale (FMI, Banca Mondială, BERD şi BEI) şi UE au aprobat un credit pentru doi ani în valoare de 20 de miliarde de euro, prima tranşă de credit de la FMI, de 5 miliarde euro, sosind în mai 2009. Din cauza constrângerilor externe, bugetul din 2009 conţinea o serie de restricţii la nivel de cheltuieli. Au fost îngheţate angajările în sfera publică, au fost reduse alocaţiile extrasalariale, creşterea pensiilor urma să fie fixată la inflaţie.

A fost de asemenea majorată contribuţia la fondul de pensie şi la fel taxa pe accize, fiind eliminate înlesnirile fiscale. Scopul primar al restricţiilor era stoparea creşterii deficitului bugetar şi stabilizarea cursului leului.
O îngrijorare serioasă o produce îndatorarea tot mai mare a sectorului de stat şi privat precum şi creşterea datoriilor în lanţ ale companiilor. Datoria externă a crescut şi ea de la 72 de miliarde euro la 78,5 miliarde, între sfârşitul lui 2008 şi noiembrie 2009. În balanţa de plăţi s-a produs o schimbare importantă.

În primele 11 luni ale lui 2009, deficitul a scăzut la mai puţin de o treime din cel al anului anterior, din cauza prăbuşiri mai puternice a importului comparativ cu exportul. Transferurile de bani către casă de la românii de afară s-au redus şi ele considerabil iar investiţiile de capital au scăzut la jumătate din nivelul de anul trecut şi acoperă doar 80 la sută din deficitul de cont curent.

În ciuda crizei, Banca Naţională a României menţine şi mai departe scenariul introducerii euro, conform acesteia, leul urmând să se alăture ERM2, în 2012, în timp ce 2014 este fixat ca an al aderării la euro, deşi mai probabil este 2015. Din cauza crizei de guvern prelungite din toamnă, bugetul pe 2010 nu a fost elaborat la vreme, motiv pentru care următoarea tranşă a FMI nu a sosit.

Criza politică a făcut să sufere economia, cursul leului prăbuşindu-se, în timp ce condiţiile pentru avântul economic s-au deteriorat. Actualmente se pare că rezultatul alegerilor prezidenţiale a dat timp guvernului de centru-dreapta pentru a duce la îndeplinire consolidarea bugetară, prin măsuri dureroase de restricţii.
Parlamentul a aprobat bugetul în ianuarie 2010, deficitul urmând să fie în jur 5,9 la sută, ceea ce implică însă reduceri masive în sfera publică. Rata şomajului a crescut în noiembrie 2009 la 7,5 la sută iar o creştere în continuare este inevitabilă.

Aprobarea bugetului şi evaluarea mai favorabilă a instituţiilor de creditare internaţionale au făcut ca leul să se întărească în ianuarie, existând perspectiva ca FMI să deblocheze următoarea tranşă de credit în februarie. Toate acestea sunt condiţii esenţiale dar nu suficiente pentru ca ţara să pornească pe calea creşterii economice, potrivit Nepszabadsag.

Modelul bazat în mod unilateral pe cerere internă s-a spart. Economia, deşi se bazează pe o piaţă internă de mari dimensiuni, este dependentă în mare măsură de piaţa şi finanţarea externă, din cauza relativei rămâneri în urmă, a dorinţei de convergenţă rapidă şi a capacităţii slabe de guvernare, este de părere ziarul ungar.
Rezultatele de până acum ale României nu sunt de dispreţuit dacă este să luăm în considerare situaţia de pornire, însă este nevoie de eforturi uriaşe pentru a asigura lansarea unei creşteri durabile, conchide publicaţia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.