Expoziţie de icoane româneşti la Casa Americii Latine din Monaco

0

Consulatul onorific al României din Monaco, în colaborare cu parohia ortodoxă română de pe Coasta de Azur, prezintă o expoziţie de artă naivă populară şi tradiţională din Transilvania, la Casa Americii Latine din Monaco, informează publicaţia on-line Podcast Journal.

Icoanele, numite şi ‘ferestre spre spaţiul divin’, sunt specifice creştinismului ortodox, exprimând transformarea omului prin credinţă. Pictorul iconograf se pregăteşte şi spiritual pentru opera sa, ‘aspiră la o intervenţie divină căreia îi cere să-i îndrume mâna pentru ca pictura să fie conformă convingerilor sale’.
Icoanele prezentate (20 pe lemn şi 80 pe sticlă) sunt caracteristice Transilvaniei. România este singura ţară unde se poate găsi ‘o pictură pe sticlă provenită din iconografia bizantină ortodoxă, plină de simboluri colorate, de sensibilitate şi teme biblice din Noul şi Vechiul Testament’.

Din cauza situaţiei politice care a existat în trecut în regiune, numai Biserica a putut să continue tradiţiile şi să transmită astfel mesajul credinţei. ‘Lucrările sunt consacrate sfinţilor ocrotitori ai muncii, sănătăţii şi ai vieţii de zi cu zi, contribuind astfel la păstrarea speranţei în perioade grele. Au fost mereu respectate temele iconografice bizantine’, a spus Micheline Revel, cu ocazia prezentării expoziţiei.

Inaugurarea a avut loc miercuri, 3 februarie, în prezenţa prinţului Albert al II-lea, a dnei Angela Foster, consul onorific al României în Principatul Monaco, a părintelui Daru de la biserica ortodoxă din Nisa, şi a unui numeros public. Expoziţia va fi deschisă până pe 20 februarie, la hotelul Europa Residence.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.